Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

REACȚIA pneumologului acuzat că tratează Covid-19 contrar schemei oficiale: 'Eu mai și gândesc'

Antena 3
Flavia Groșan

Medicul pneumolog Flavia Groșan care afirmă că a vindecat aproape o mie de pacienți Covid fără o zi de spitalizare, doar cu medicație pentru pneumonie, a oferit miercuri un punct de vedere după ce a fost reclamată la Colegiul Medicilor pentru că a criticat tratamentele aplicate în spitale bolnavilor de COVID-19.

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre certificatul de imunitate care va fi introdus în Uniunea Europeană: Valabilitate, cost, tipuri de teste și vaccinuri acceptate

„Mi-am facut propriul protocol (de tratament a bolnavilor Covid). Eu mi l-am facut prieten, il tratez ca pe pneumonie. Am tratat o familie de cinci membri de la 30 de ani la 97 de ani, de Craciun m-am trezit cu mesaj audio pe Facebook ca 'Datorita dvs. am fost toti 5 la masa de Craciun'. Eu cu asta ma hranesc. Lumea este extraordinar de speriata. Ei merg in spital, mi-e ciuda uneori, stai un pic, ca e un caz usor asta. Dar nici eu nu pot tot sa rezolv. Ma raporteaza la Colegiul Medicilor ca am atacat protocolul oficial. N-am atacat protocol nimanui, dar eu mai si gandesc. De la comisia de etica m-au sunat ca am zis ca nu e bun protocolul expertilor. A fost acuzatia unui medic, acuzatia nu a venit de la miile de pacienti pe care i-am tratat. Eu sper ca fac bine cu schema mea. Mie nu mi-a fost frica deloc de Covid, nu m-a preocupat amenintarile nimanui legat de ce vedeam la TV, expertii care se enervau. Am tratat ca pe o pneumonie”, a afirmat Flavia Groșan la Antena 3.

„Schema mea nu e de ieri, de azi, e de la H1N1, de cand e cu virusurile astea. Schema costă 100 de RON necompensată”, a adăugat aceasta.

Medicul pneumolog atrăgea atenția să supradozajele de oxigen administrate în spitale provoacă edem cerebral, aceasta fiind una dintre cauzele deceselor pacienților.

”În saturațiile de oxigen de peste 80% eu mă duc cu doze foarte mici de oxigen, 2-3 litri pe minut și timp scurt pe zi, 4-5 ore. Oxigenul în exces inhibă creierul, pentru că normal creierul controlează organismul, nu un aparat. Eu aici nu am fost de acord cu ei deloc, cu dozele foarte mari de oxigen pe care le administrează, cu 20 de litri îi bagă în acidoză, în edem cerebral. Pentru că ei nu sesizează că oxigenul ține saturația, dar crește în același timp dioxidul de carbon în creier și fac edem cerebral și mor. Eu mă duc pe medicație ca să controlez saturația din oxigen. Oxigen foarte puțin și apoi la plimbare. Heparina mea este plimbarea, obligatoriu, un minut pe oră te plimbi, masă-pat, masă-geam, masă-bucătărie. Eu nu dau heparină pentru că mi-e frică să nu facă hemoragie alveolară, pentru că pacienții intră pe picioarele lor și se degradează extraordinar de repede, în 3-4 zile ei sunt în ATI. Dacă eu mă sperii la 80% saturație atunci mă las de meserie, iar ei sub 90 îi bagă în spital. Am avut un pacient de 50 de ani cu 65% saturație. Medicul de familie a trimis salvarea după el, dar omul a spus că preferă să moară acasă decât să se ducă în spital și a apelat la mine. Am reușit să îl vindec fără spitalizare și doar cu o doză mică de oxigen. M-am dus pe medicație calm, frumos până când l-am vindecat. Dacă se ducea în spital îl intubau pe loc”, ne-a declarat medicul pneumolog-bronholog Flavia Groșan.

Administrarea Kaletrei și a Codeinei în Covid este considerată o mare greșeală de către medicul Flavia Groșan, pentru că acestea agravează boala.

”Norocul a fost cu câteva asistente, pe care eu le consider eroine, făceau cu ochiul bolnavilor să nu ia Kaletra și să arunce medicamentele. Apoi intrau doctorii în salon și întrebau de ce nu au diareee și de ce se simt bine pacienții. Aceste asistente au salvat viața bolnavilor. Le mai dau în spitale și Codeină să oprească tusea și toate secrețiile rămân în plămâni, ei zic că sunt cheaguri, eu zic că sunt secreții inflamatorii, saturația începe să scadă, devin agitați că nu pot respira, îi sedează, îi pun pe mască și după care Dumnezeu cu mila”, a mai afirmat medicul Flavia Groșan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.