Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reacția primarului din Covasna după ce doi polițiști au hărțuit o femeie: 'Nu pot tolera acţiuni samavolnice, de bădărănie crasă'

renasterea.ro
politisti

Primarul staţiunii Covasna, Gyero Jozsef, solicită Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) să sancţioneze doi poliţişti de la Serviciul Rutier, care, potrivit unui film distribuit pe internet, și-au bătut joc de o femeie care trecea strada.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, edilul îşi exprimă "indignarea şi dezaprobarea" faţă de comportamentul "batjocoritor şi umilitor" al poliţiştilor, precum şi al oricăror angajaţi ai instituţiilor publice.

"Înregistrarea în care este surprinsă o persoană îmbrăcată în uniforma poliţiei rutiere, aflată cu mare probabilitate în timpul serviciului, în habitaclul unei autospeciale a poliţiei rutiere oprită pe str. Dozsa Gyorgy din Covasna, în anturajul unei alte persoane - posibil un al doilea membru al echipajului, cel care şi filmează, din câte se pare - şi ale cărei replici sunt redate în fonogramă, luând act de limbajul/modul/tonul în care îşi permit cei doi protagonişti ai filmului să se adreseze unui pieton, unei femei, să o batjocorească pe aceasta prin comentariile lor total deplasate şi străine oricăror norme de deontologie profesională - de genul "treci pe partea ailaltă!", "...că te ia mama dracu...!", "...hehehe!", "...eşti prea mare, nu mai vede radarul de tine!", "...hehehe...nu contează, ...dar nu te las eu...!", inclusiv o expresie licenţioasă ce se aude în şoaptă, înţeleg să îmi exprim în mod public indignarea şi dezaprobarea faţă de asemenea comportamente şi manifestări ale angajaţilor oricăror instituţii publice", scrie primarul pe pagina de socializare.

Totodată, edilul solicită IPJ Covasna şi Poliţiei staţiunii Covasna să efectueze verificările necesare în vederea stabilirii veridicităţii înregistrării audio-video, identificării celor două persoane aflate în autospeciala de poliţie, clarificării contextului şi împrejurărilor în care filmarea a ajuns în spaţiul public, dar şi a consecinţelor postării, iar, în ipoteza confirmării "evenimentului reprobabil", sancţionarea disciplinară a celor vinovaţi pentru încălcarea gravă a Codului de etică şi deontologie a poliţistului.

"Ca urmare a numeroaselor sesizări pe care mi le-au adresat în mod public sau în privat zeci de cetăţeni covăsneni profund revoltaţi (...) solicit IPJ Covasna şi Poliţiei Staţiunii Covasna să efectueze verificările necesare (...) Nici ca locuitor al oraşului, nici ca fost avocat, cu atât mai puţin ca primar în exerciţiu al acestei localităţi - de la care contribuabilii au aşteptări fireşti în apărarea şi promovarea drepturilor şi intereselor lor fundamentale -, nu pot tolera/ admite/trece cu vederea acţiuni samavolnice, de "haiducie" manifestă, bădărănie crasă, nesimţire "jmecherească", batjocoritoare, umilitoare (în cazul de faţă, la adresa unei femei nevinovate!), ce face praf orice urmă a sentimentului echităţii şi siguranţei publice, a corectitudinii sociale şi civice în viaţa urbei, a respectului şi încrederii reciproce între instituţii şi membrii colectivităţii, mai ales dacă ele sunt lansate în direcţia concetăţenilor din partea unor funcţionari publici ameţiţi de aerul înălţimilor autorităţii conferite de uniforma îmbrăcată peste noapte - căreia, de altfel, au jurat să-i facă cinste -, dar incapabili a conştientiza şi a-şi asuma până la capăt responsabilităţile inerente statutului deţinut atât de efemer! Totodată, doresc să îi asigur de respectele mele pe poliţiştii civilizaţi şi de bună-credinţă, care îşi desfăşoară cu probitate deplină activitatea profesională, în considerarea devizelor Poliţiei Române "Siguranţă şi încredere", "Lex et honor"",a adăugat primarul Gyero Jozsef.

IPJ Covasna a anunţat, vineri, că a început cercetarea disciplinară a celor doi angajaţi.

"Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna a dispus cercetarea prealabilă a faptelor ce pot constitui abateri disciplinare comise de cei doi poliţişti, din cadrul Poliţiei Staţiunii Covasna, în împrejurarea arătată, urmând ca, la finalizarea acestei proceduri disciplinare, să fie luate măsuri, în conformitate cu Legea nr. 360 din 2002, privind Statutul Poliţistului", menţionează reprezentanţii instituţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.