Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reacție dură a președintelui PNȚCD. Aurelian Pavelescu anunță că îl acționează în judecată pe Christian Terheș și îi cere 500 de mii de euro

Inquam Photos / Octav Ganea
Aurelian Pavelescu

Bătălia politică internă între țărăniști continuă. După ce CNC al PNȚCD a anunțat că i-a făcut plângere penală lui Aurelian Pavelescu pentru că ar fi folosit contul personal pentru tranzacții financiare in numele PNTCD și prezintă și documente care ar proveni de la AEP, șeful PNȚCD reacționează dur - în spatele acțiunii s-ar afla de fapt europarlamentarul Christian Terheș care ar fi fost dat deja afară din partid pentru neplata cotizației. Ca atare l-a acționat în judecată și îi solicită daune de 500.000 de Euro:

”CER 500.000 DE EURO ÎN INSTANȚĂ DE LA TERHEȘ VASILE CRISTIAN, CEL MAI TOXIC

POLITICIAN DIN ROMÂNIA, PE CARE ÎI DONEZ LA PNȚCD

L-am dat afară din PNȚCD pe Terheș în urmă cu două săptămâni, pentru că nu și-a plătit cotizația la partid, din lăcomie și dispreț pentru membrii partidului. De la acel moment Terheș și-a dat arama pe față: mincinos, laș, gregar și predispus la fapte penale.

Individul a lansat astăzi un nou atac inept împotriva mea, care va fi urmat de o acțiune în instanță, în care îi voi cere 500.000 de euro despăgubiri pentru defăimare, pe care îi voi dona PNȚCD. Subiectul este consumat în urmă cu 7 ani: vânzarea imobilului din str. Clemenceau, în condițiile existenței unei executări silite, și care a făcut obiectul unui scandal chiar atunci. Au verificat la sânge tranzacția: presa, Camera Notarilor Publici, DNA (la sesizarea ”vechilor” țărăniști), care a clasat cauza (Ordonanța din 31.03.2017) și Curtea de Apel București, care a confirmat soluția DNA. Terheș vrea să se răzbune, după ce 2 ani, de când a venit în partid, n-a pus nicio întrebare despre această vânzare: un laș mizerabil.

Să vedem susținerile lui Terheș: 1) Că am refuzat să pun la dispoziție AEP documentele vânzării; 2) Că imobilul a fost vândut către persoane dubioase; 3) Că imobilul se afla sub sechestru asigurător; 4) Că imobilul a fost subevaluat, neexistând evaluare de piață, eu dezinformând că prețul a fost cu 30% mai mult decât evaluarea; 5) Că imobilul a fost înstrăinat ilegal, legea interzicând vânzarea pentru o perioadă de 10 ani; 6) Că AEP nu știe dacă banii au fost primiți cash sau prin bancă; 7) Că AEP susține că a existat conflict de interese între cumpărător și vânzător; Că, același AEP care nu știe dacă banii au fost primiți cash sau prin bancă, ar zice că banii s-au virat într-un cont personal al meu (noapte minții); 9) Că nu se știe unde s-au dus banii.

Răspund punctual la susținerile ipochimenului Terheș, ”investigatorul”, milițianul intrat prin minciună în PNȚCD:

1. Nu Președintele partidului se ocupă de relația cu AEP, ci Secretarul general și contabilul. Este imposibil, însă, ca documentele să nu fi fost predate, acestea putând fi obținute de la Notar și Cartea Funciară, fiind depuse integral la DNA și în dosarul Curții de Apel București. Pe de altă parte, contractele de vânzarecumpărare sunt verficate de Notar, iar nu AEP, că AEP nu e șeful notarilor.

2. Vânzarea s-a făcut potrivit normelor dreptului civil, iar persoanele care au cumpărat nu aveau interdicție. Ce înseamnă dubios, într-un contract civil? Persoanele care-au cumpărat au fost onorabile, cu mult mai mult onorabile decât Terheș, care este dator la partid zeci de mii de euro, după ce și-a pus sigla în spate doi ani de zile.

3. Că imobilul se afla sub sechestru. Cine să creadă așa ceva? Orice notar care ar fi făcut așa ceva era de mult în pușcărie, iar Cartea Funciară n-ar fi făcut transcrierea. Iar, dacă imobilul ar fi fost grevat de sarcini, contractul se putea încheia prin plata sarcinilor, pe seama vânzătorului. Drept civil elementar. Unde este ilegalitatea?

4. Cu privire la evaluare. Sunt la dosar 2 evaluări. Prima din 2009, realizată de Marian Miluț, când imobilul a intrat în patrimoniul partidului, evaluare obligatorie, depusă la fisc: evaluarea respectivă este de aproximativ 250.000 de euro. Este depusă la fisc. A doua, cred că din 2014, la o distanță de 5 ani, de aproximativ 300.000 de euro. Evaluările sunt la dosarul vânzării. Cu cât s-a vândut imobilul? Cu 420.000 euro! Deci undeva cu 40% mai mult decât evaluările, nu cu 30% cât am declarat anterior! Ce nu știu detractorii, este că prețul minim a fost stabilit în Comitetul Național de Conducere, prin vot, absolut transparent, iar Pavelescu a propus ca imobilul să nu se vândă sub 400.000 de euro, ceea ce s-a și întâmplat. Ești bun de plată, Terheș, PNȚCD îți va lua banii obținuți de la UE!

5. O altă minciună odioasă, că imobilul nu putea fi vândut, fiind sub interdicție de înstrăinare 10 ani! Primul lucru cerut de notar a fost chiar AVIZUL expres al AEP. Și AEP a dat AVIZUL, pentru motivul că L 334/2006 se referă la imobilele cumpărate de partide de la stat, după 1990, iar nu la imobilele revendicate! Imobilul s-a aflat în patrimoniul PNȚCD din perioada interbelică, în mod continuu, iar decizia de retrocedare a instanței chiar pe asta se întemeiază, în 2009 fiind doar recunoscut dreptul de proprietate! AEP nici nu putea decât să de AVIZUL aflat la dosarul vânzării, fiind obligat de decizia instanței de judecată! Ești bun de plată, Terheș, pentru minciună!

6. Cum să nu se cunoască prețul vânzării, când acesta este prevăzut de contract, Terheș? Cum să nu se cunoască modul de plată, când e specificat în contract? Plata s-a făcut ÎN CONTUL OFICIAL AL PNȚCD! Ești bun de plată, Terheș!

7. Cum să existe conflict de interese într-o vânzare a unui imobil aflat în circuitul civil, vândut la un preț mult mai mare decât evaluarea, bunul aflându-se în proprietatea privată a partidului? DNA nu ar fi observat, când a fost sesizat? Ei, bine, DNA a clasat cauza, pronunțându-se și pe acest aspect. Ești bun de plată, Terheș!

8. Cum să se facă plăți către partid în contul personal al lui Pavelescu? Cine ar fi acceptat să facă astfel de plăți și cum eu, fiind avocat, să accept așa ceva? Conturile bancare pot fi verificate oricând și, afirmând asta, erai obligat să faci dovada, Terheș, altfel, ești bun de plată!

9. Cum să nu se știe unde s-au dus banii? Toate plățile s-au făcut din contul partidului, proba indiscutabilă, cu documente justificative. Băncile nici n-au dreptul să facă plăți fără documente justificative. Ești bun de plată, Terheș! Adevărul este că Terheș este un semidoct obraznic, fără studii juridice, dar care face procese la toată lumea. Este plin Ecrisul de procesele lui, procese pierdute rușinos. A pierdut și unul la CEDO. Omul e procesoman și mitoman, crede că e milițian, procuror, judecător, funcționar la fisc, nu mai vorbesc avocat și președinte de țară. Toate acțiunile lui suntdelirante și ofensatoare.

Mai nou, susține ca un cretin, că partidele sunt societăți comerciale, iar președinții de partid, administratori, membrii fiind asociați în SRL-urile partide politice, habar neavând de regimul legilor speciale. Du-te, bre, și învață carte, ești ridicol! Ce studii ai? Pe cine prostești?

Tărăniștilor naivi care se uită în gura ta, un singur mesaj: mi-a cerut să vă dau afară de când a venit în partid, printre altele pentru că ”nu vă plătiți cotizațiile”. Și alt mesaj: mi-a prezentat deja înlocuitori, mai ales din zona AUR.

Vă minte și vă folosește pe toți, vă disprețuiește!

Ne vedem în instanță, Terheș, te așteaptă zile grele!

Președinte PNȚCD, Aurelian Pavelescu”, se spune în comunicatul de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.