DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

REACȚIE FURTUNOASĂ după ce Laserul de la Măgurele a fost EXCLUS de Comisia Europeană: cercetătorii români cer DEMISII

MFE
Laser Magurele ELI

Laserul de la Măgurele a fost exclus din proiectul paneuropean de cercetare Extreme Light Infrastructure (ELI) la aproape un an de când a fost declarat de Guvern obiectiv special de interes naţional.

România a fost oficial exclusă din consorţiul european ELI-ERIC, aprobat de Comisia Europeană pe 5 mai 2021. Decizia vine după ce anul trecut partenerii din Ungaria şi Cehia, alături de care în 2012 România a primit finanţare din partea Comisiei Europene pentru a demara proiectul paneuropean de cercetare Extreme Light Infrastructure (ELI), au cerut alcătuirea acestui consorţiu fără laserul de la Măgurele şi sistemul de fascicul gamma, cel mai mare şi mai important pilon din cadrul întregului proiect, relatează edupedu.ro.

Comunicatul publicat de conducerea proiectului pe eli-laser.eu anunţă că ţara noastră se poate alătura ulterior consorţiului, însă nu precizează în ce calitate putem face asta.

Federația Sindicală Hermes din învățământ superior și cercetare științifică solicită primului ministru și ministrului cercetării, inovării și digitalizării demiterea de urgenţă a secretarului de stat pentru cercetare Dragoș Ciuparu, co-autor al dezastrului de la ELI-NP și principalul oficial român care a ales să defăimeze comunitatea științifică europeană și membrii ELI-DC pentru a ascunde realitatea din interiorul IFIN-HH și ELI-NP.

Dragoș Ciuparu este responsabil, împreună cu Nicolae Zamfir și Gheorghe Bala, pentru eliminarea din IFIN-HH a cercetătorilor care aveau curajul să demaște jaful organizat al banilor europeni. Dragoș Ciuparu a emis în fals Ordine de ministru prin care îl elimina din componența Consiliului de administrație pe președintele Consiliului științific din IFIN-HH, membru de drept conform legii cercetării nr 324/2003. Ordinele de ministru emise, semnate de Dragoș Ciuparu, au produs efecte juridice, iar după mai multe luni de lupte în instanță, Tribunalul București a constatat că actele administrative care au stat la baza emiterii de către Dragoș Ciuparu a ordinelor de ministru nu există. Trioul penal Ciuparu-Bala-Zamfir este demascat astăzi prin sentințe judecătorești. Toate deciziile de sancționare emise de Nicolae Zamfir împotriva contestatarilor săi au fost anulate de instanțele de judecată.

Domnule prim-ministru, retezaţi curajos vârful ierarhiei care protejează grupurile infracționale ce conduc astăzi majoritatea institutelor naționale în complicitate cu funcționarii din minister. Protejați cercetătorii onești!

Dr George Epurescu

Cercetător științific gr 2

Prim-vicepreședinte cercetare-științifică

Federatia Sindicală Hermes

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.