Rusia a urcat pe locul trei în lista ţărilor din afara Chinei continentale care folosesc yuanul pentru plăţile globale, ceea ce indică modul în care este afectată Moscova de sancţiunile occidentale, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Înainte de invadarea Ucrainei în 24 februarie, Rusia nici măcar nu era inclusă pe lista publicată lunar de sistemul global de plăţi SWIFT, dar cele mai recente date arată că doar Hong Kong şi Marea Britanie sunt înaintea Kremlinului în privinţa utilizării yuanului pentru plăţile globale.
În iulie, firmele şi băncile din Rusia erau implicate în aproape 4% din plăţile internaţionale în yuani, în funcţie de valoare, potrivit datelor SWIFT. Este o creştere de la 1,42% în iunie şi de la zero în februarie.
Deloc surprinzător, Hong Kong rămâne principala sursă a tranzacţiilor în yuani în afara Chinei continentale, cu 73,8% din total, urmat de Marea Britanie, cu 6,4%.
Avansul brusc al Rusiei în acest clasament sprijină argumentul că sancţiunile au efect şi exclud Kremlinul din sistemul bancar global bazat pe dolarul SUA. Dar, de asemenea, sprijină şi părerea celor care susţin că sancţiunile aduc Moscova mai aproape de Beijing.
Pe lângă impactul asupra sectorului financiar, sute de mari firme occidentale s-au retras ori şi-au redus semnificativ operaţiunile în Rusia, în urma invadării Ucrainei.
Între timp, Rusia a dezvoltat propriul sistem de tip SWIFT, a creat conturi speciale la unele bănci care nu au fost sancţionate şi continuă exporturile cheie, cum ar fi cele de petrol, către ţări cum ar fi China, India şi Turcia.
Cele mai recente date SWIFT confirmă că rubla nu se mai află în topul principalelor 20 de monede globale folosite pe pieţele internaţionale de plăţi, după ce în decembrie moneda Rusiei era pe locul 16. Primele locuri sunt deţinute de dolarul SUA, euro, lira sterlină, yenul japonez şi yuanul.
Reacție la sancțiunile occidentale - Rusia înlocuiește dolarul cu yuanul pentru plățile globale
București
8°C
Articole Similare

171
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
171

456
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
456

332
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
332

1.332
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.332

810
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
810

84
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
84

2.126
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.126

1.667
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.667

51
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
51

6.103
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.103

96
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
96

137
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
137

71
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
71
















Comentează