Copiii își vor putea alege propriul sex la orice vârstă, conform noilor propuneri controversate ale UE, despre care STIRIPESURSE.RO a scris aici. Măsura a fost aspru criticată atât printre experți, cât și printre politicieni. Din România au anunțat deja că se opun unei astfel de măsuri europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, Gabriela Firea (europarlamentar PSD), Dragoș Benea (europarlamentar PSD) și parlamentarul (independent) Victor Ponta.
Reacția lui Rareș Bogdan:
„CHIAR LE DAȚI COPIILOR DREPTUL SĂ ÎȘI ALEAGĂ GENUL ȘI AMENINȚAȚI CU SANCȚIUNI? (În atenția Comisiei Europene)
Salut dorința de a combate discriminarea, dar Strategia pentru egalitatea LGBTIQ+ pentru perioada 2026-2030 a fost publicată pe site-ul dumneavoastră doar în limba engleză. 53% dintre cetățenii UE nu cunosc această limbă.
1. Dacă propuneți excluderea de la finanțare UE pe motiv la incitare la discriminare, cum veți exclude evaluarea discreționară, pentru a evita abuzul de drept?
2. Cum explicați propunerea ca minorii să-și poată alege genul? Dacă o fetiță de 10 ani vrea să devină băiat va putea cere asta autorităților chiar dacă părinții, psihologii, medicii ar dori să-i schimbe decizia? Riscă specialiștii ceva?
3. Aveți un plan pentru combaterea discriminării și în privința subvențiilor inegale pentru agricultură în statele membre?”, a punctat europarlamentarul PNL Rareș Bogdan.
Gabriela Firea: „Copiii mei, ai tuturor românilor și ai celorlalți cetățeni europeni NU sunt subiecți de experiment ideologic!”
„Sunt mamă și spun un NU categoric ideii aruncate în spațiul public, dinspre Comisia Europeană, potrivit căreia copiii ar putea să-și aleagă genul, indiferent de vârstă. Consider că această inițiativă este un atac la adresa dreptului părintesc și o ignoranță periculoasă a etapei de dezvoltare a copiilor.
Înțeleg dreptul unui adult de a decide asupra propriei vieți, dar pentru copii suntem noi, părinții, responsabili și trebuie să acționăm ca atare.
De ce mă opun ca părinte:
Un copil nu are capacitatea psihologică și emoțională de a lua o decizie atât de complexă și, posibil, ireversibilă. Rolul părintesc este să îl protejăm, nu să îl expunem unor alegeri care îi depășesc maturitatea.
Este absurd să ceri unui copil să ia o decizie despre identitatea de gen înainte de a se maturiza fiziologic și psihologic. Aceasta nu este egalitate, ci inoculare ideologică la vârste vulnerabile.
Nici o strategie europeană nu poate și nu trebuie să submineze autoritatea mea de părinte de a-mi ghida copilul în cele mai sensibile aspecte ale vieții.
Voi cere ferm colegilor mei din Comisia Europeană și din Parlamentul European să se opună ratificării în totalitate a oricărui articol care permite autodeterminarea de gen pentru minori! Aceasta este și poziția PSD. Respectăm minoritățile și diversitatea de gen, dar nu putem valida absurdul.
Protecția Copilului trebuie să fie întotdeauna deasupra oricărei agende politice sau ideologice”,a transmis Gabriela Firea.
Poziția lui Victor Ponta:
„Sunt un tată foarte 'liberal' cu propriii mei copii; sunt profund fericit pentru apartenența României la Uniunea Europeană și mândru că sunt român și european.
Însă nu voi fi niciodată de acord cu această idee progresist-useristă! Nu cred că există vreo 'înțelegere' cu Bruxelles care să ne poată convinge să adoptăm așa ceva în România.
Ca deputat, voi vota împotrivă și voi încerca să conving cât mai mulți colegi parlamentari să facă același lucru.
Ca tată și persoană publică, îmi voi folosi toată puterea pentru a împiedica introducerea acestei idei, pe care o consider, cu toată convingerea, total greșită”, a spus Ponta.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea: „Este jenant să construim o realitate paralelă cu realitatea biologică şi să facem din asta o misiune a Uniunii Europene!”
„Oricât de bogată ar fi imaginația noastră, oricâtă disponibilitate am manifesta față de concepte, filozofii sau curente de gândire, mărturisesc că nici eu, nici colegii social-democrați români din Parlamentul European nu ne împăcăm cu ideea ca, în numele "egalității LGBTQ+", un copil să-şi poată alege genul indiferent de vârstă.
Putem da curs propriilor imaginații/fantasme, putem construi o realitate paralelă cu existența noastră de zi cu zi, în care astfel de inițiative poate că ar avea un sens pur teoretic: dar datul nostru biologic, condiția umană în care viețuim, trăim şi murim, arată tocmai contrariul.
Aşa cum politica nu se termină la Stânga sau Dreapta, probabil că putem imagina o dezbatere dincolo de Masculin şi Feminin, dar nu putem face din asta o misiune, cu atât mai puțin o misiune a Comisiei sau Uniunii Europene, chiar dacă toleranța şi incluziunea sunt şi rămân pentru noi toți valori cardinale, de căpătâi pentru întreaga construcție europeană.
Dacă privim cu luciditate în jurul nostru, vom observa că altele sunt problemele presante ale Uniunii, probleme în raport de care sute de milioane de cetățeni europeni aşteaptă un răspuns pertinent din partea Bruxelles-ului şi măsurile concrete de rigoare.
Economia, demografia, energia, tinerii NEETS, competitivitatea, apărarea & ordinea publică şi multe altele sunt provocările şi problemele stringente cu care se confruntă continentul european, nicidecum dilemele de gen. Nu-mi pot imagina care e capacitatea juridică a unui copil sau conştiința sa de sine, în măsură să-i permită să facă judecăți cu privire la propria identitate de gen”, a spus Benea.
Părerea experților
Noua strategie a fost etichetată drept "înfricoșătoare" de către activiștii pentru drepturile sexuale.
Maya Forstater, directorul executiv al Sex Matters, a declarat pentru Telegraph: "Această strategie înfricoșătoare la nivelul UE promovează autoidentificarea legală a genului pentru copiii de orice vârstă și interzicerea terapiei prin vorbire pentru copiii vulnerabili.
Militanții britanici pentru drepturile bazate pe sex nu trebuie să se ocupe de această strategie sinistră și de capturarea pernicioasă a instituțiilor UE, pe lângă propriile noastre provocări din Marea Britanie.
Activiștii de gen și-au înrădăcinat ideologia în instituțiile europene, cu consecințe devastatoare pentru femei și fete, copii vulnerabili și homosexuali și lesbiene", a declarat Forstater.
Între timp, Forumul Athena, un echivalent european al Sex Matters, a declarat că femeile sunt "reduse la tăcere" de UE.
DOCUMENTUL OFICIAL:
Comentează