Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reactoarele SMR, printre vedetele de la conferinţa World Nuclear Exhibition (WNE)

reuters.com
reactor arak

Miniştri, inclusiv din România, startup-uri şi inovaţii vor fi prezenţi la World Nuclear Exhibition (WNE), cea mai mare expoziţie din lume dedicată sectorului nuclear civil, care îşi va deschide marţi porţile în apropiere de Paris, pe fondul relansării interesului pentru energia atomică, transmite AFP, potrivit Agerpres.

În cele trei zile ale conferinţei, organizatorii se aşteaptă la peste 20.000 de vizitatori şi la un record de 750 de expozanţi, cu o atenţie inedită pentru startup-uri, într-un moment în care sectorul energiei atomice este într-o cursă pentru a pune la punct "reactoare mici" (denumite 'SMR' sau 'AMR').

În schimb, Rusia, care la ediţia precedentă din 2021 a avut un pavilion imens, va fi marea absentă la ediţia din acest an.

"Ţinând cont de contextul geopolitic, nimeni nu se aştepta ca Rusia să fie prezentă, ca de obicei", a explicat Sylvie Bermann, preşedintele acestui eveniment, organizat de Gifen, Asociaţia Industriei Nucleare Franceze.

Va fi prezentă, însă, China. Gigantul asiatic este în prezent ţara care construieşte cele mai multe reactoare nucleare (aproximativ 20), combinând tehnologiile ruseşti americane şi franceze.

Bineînţeles, Franţa va avea cel mai mare pavilion la acest eveniment, organizat la centrul de expoziţii Paris Nord Villepinte. Producătorul de electricitate EDF, deţinut în totalitate de statul francez, va fi prezent, alături de numeroase alte companii dintr-un sector în care în Franţa asigură locuri de muncă pentru 200.000 de persoane.

Franţa, SUA, Marea Britanie, China, Rusia, Canada s-au lansat într-o cursă pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici (SMR) sau reactoare de a 4-a generaţie, denumite AMR (advanced modular reactors).

Salonul de la Villepinte va avea şi o componentă politică, prin prezenţa unor miniştri din Canada, Cehia şi România... La 12 ani după accidentul de la Fukushima şi frâna care a urmat pentru energia nucleară, mai multe ţări şi-au exprimat din nou interesul pentru energia atomică şi electricitatea sa fără emisii de carbon.

Evenimentul va fi deschis de ministrul francez al Tranziţiei Energetice, Agnčs Pannier-Runacher, împreună cu directorii Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Fatih Birol, şi Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA), Rafael Mariano Grossi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.