Real Madrid, surprinsă de Osasuna în La Liga

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 22-02-2026 13:01

Actualizat: 22-02-2026 13:31

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Real Madrid a suferit prima înfrângere în La Liga sub conducerea lui Alvaro Arbeloa, sâmbătă în deplasare în etapa a 25-a, fiind învinsă cu scorul de 2-1 de Osasuna, cu patru zile înainte de manşa secundă a barajului pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal împotriva lui Benfica Lisabona, oferindu-i lui FC Barcelona oportunitatea de a recâştiga primul loc duminică, informează AFP.

Înfrângerea a survenit în cel mai prost moment posibil, după ce preluase conducerea weekendul trecut, profitând de două înfrângeri ale catalanilor împotriva lui Real Sociedad (1-2) şi Girona (1-2), astfel că madrilenii (locul 1, 60 pct) ar putea fi detronaţi duminică, în cazul unei victorii a Barcelonei (locul 2, 58 pct) pe Camp Nou împotriva nou-promovatei Levante (locul 19), potrivit news.ro.

Golurile gazdelor au fost înscrise de croatul Ante Budimir (min.38 din penalty) şi Raul Garcia (min.90), în timp ce pentru madrileni a marcat Vinicius Junior (min.73).

Rezultate din etapa a 25-a:
Vineri
Athletic Bilbao - Elche 2-1

Sâmbătă
Real Sociedad - Real Oviedo 3-3
Betis Sevilla - Rayo Vallecano 1-1
Osasuna - Real Madrid 2-1
Atletico Madrid - Espanyol Barcelona 4-2

Duminică
Getafe - Sevilla FC
FC Barcelona - Levante
Celta Vigo - Mallorca
Villarreal - Valencia

Luni
Deportivo Alaves - Girona

Lider în clasament este Real Madrid cu 60 pct, urmată de FC Barcelona 58 pct, Villareal şi Atletico Madrid 48 pct, Betis Sevilla 41 pct etc.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri