Real Madrid, ţinută în şah de Las Palmas (1-1), în campionatul Spaniei

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 30-08-2024

Actualizat: 30-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: alumni.uod.ac

Real Madrid, campioana en titre a Spaniei, a obţinut doar un rezultat de egalitate, 1-1, pe terenul formaţiei Las Palmas, într-o partidă contând pentru etapa a treia din Primera Division, disputată joi seara, potrivit Agerpres.

Gazdele au deschis rapid scorul, după doar cinci minute de joc, prin Alberto Moleiro, Real reuşind să egaleze în repriza secundă, în urma unui penalty transformat de brazilianul Vinicius Junior (69).

Starul francez Kylian Mbappe, recrutat de madrileni în această vară, a fost titular şi integralist pe Estadio Grand Canaria şi a avut o evoluţie destul de ştearsă.

Aceasta este a doua remiză înregistrată de la debutul sezonului de elevii antrenorului Carlo Ancelotti, care ocupă locul al patrulea în clasament, la patru lungimi de marea lor rivală, FC Barcelona.

Într-un alt meci disputat joi, echipa Girona, clasată pe locul al treilea în sezonul trecut, a obţinut o victorie convingătoare pe teren propriu, cu scorul de 3-0, în faţa formaţiei Osasuna Pamplona, graţie golurilor marcate de Bryan Gil (34), Viktor Ţigankov (53), Abel Ruiz (56) şi Cristhian Stuani (90e+1).

Celelalte meciuri din runda a treia a ligii spaniole s-au încheiat cu următoarele rezultate:

LuniVillarreal - Celta Vigo 4-3

Au marcat: Cardona (26), Barry (60), Jailson (64 - autogol), Parejo (90+10), respectiv Iglesias (12), Garcia (31), Starfelt (80).

Marţi

Mallorca - Sevilla FC 0-0

 

Rayo Vallecano - FC Barcelona 1-2

Au marcat: Lopez (10), respectiv Pedri (60), Olmo (82).

Fundaşul Andrei Raţiu a fost rezervă la gazde.

 

Miercuri

Valladolid - Leganes 0-0

 

Athletic Bilbao - Valencia CF 1-0

A marcat: Prados (45).

 

Real Sociedad - Deportivo Alaves 1-2

Au marcat: Mendez (33), respectiv Villalibre (45+5 - penalty), Martinez (77).

 

Atletico Madrid - Espanyol Barcelona 0-0

 

Meciul Betis Sevilla - Getafe a fost amânat.

 

Clasament:

1. FC Barcelona 9 puncte

2. Villarreal 7

3. Celta Vigo 6

4. Real Madrid 5

5. Atletico Madrid 5

6. Leganes 5

7. Girona 4

....

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri