Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a asigurat luni că ţara sa va continua să susţină aflarea adevărului în legătură cu moartea jurnalistului saudit disident Jamal Khashoggi, ucis acum un an la consulatul saudit din Istanbul, subliniind că unii dintre asasinii acestuia par să se sustragă justiţiei, relatează Reuters.
Preşedintele turc a insistat că ţara sa doreşte în continuare să afle unde se află cadavrul jurnalistului şi cine a autorizat operaţiunea. El a menţionat, fără a da detalii, că aceasta a fost desfăşurată de agenţi ai unui "stat paralel" din Arabia Saudită.
Până acum, 11 suspecţi saudiţi au fost trimişi în judecată în legătură cu acest caz, dar au avut loc doar puţine audieri.
Un raport al ONU a îndemnat la anchetarea prinţului moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, şi a altor înalţi oficiali saudiţi, iar CIA şi unele guverne occidentale au indicat că operaţiunea ar fi fost comandată de prinţul moştenitor, ceea ce oficiali saudiţi au negat în mod repetat.
Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al regatului, a afirmat săptămâna trecută pentru canalul american CBS că, în calitate de lider al ţării, îşi asumă responsabilitatea pentru uciderea lui Khashoggi, dar a precizat că a aflat despre aceasta după comiterea faptelor.
Preşedintele turc a notat într-un articol publicat luni că faptul că asasinii jurnalistului au călătorit cu paşapoarte diplomatice şi "au transformat o clădire diplomatică într-o scenă de crimă" creează un precedent periculos.
"Probabil lucrul cel mai periculos este impunitatea de care unii dintre asasini par să se bucure în regat", menţionează Erdogan în Washington Post, cu care colabora Khashoggi, denunţând totodată o lipsă aproape totală de transparenţă în legătură cu procedurile declanşate de justiţia saudită.
Recep Tayyip Erdogan adaugă că ţara sa continuă să considere Arabia Saudită prieten şi aliat, ceea ce nu înseamnă însă că Ankara va păstra tăcerea.
"Comandoul celor 15 care l-au asasinat pe Khashogi în consulatul saudit din Istanbul şi i-au ciopârţit cadavrul au slujit interesele unui stat paralel din interiorul guvernului din regat", a mai scris Erdogan, fără a da alte detalii.
Recep Tayyip Erdogan a asigurat că ţara sa va continua să susţină aflarea adevărului în legătură cu moartea lui Jamal Khashoggi
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

104
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
104

3.796
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
3.796

48
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
48

4.326
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
4.326

2.142
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.142

67
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
67

2.609
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.609

71
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
71

6.352
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
6.352

60
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
60

73
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
73

6.547
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.547

6.301
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”/ Reacția lui Macron
6.301
















Comentează