Rechizitoriu dosar Coldea - Numele Laurei Codruța Kovesi, pomenit: Nu te gândești ce conexiuni au

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 04-07-2025 15:46

Actualizat: 04-07-2025 18:46

Article thumbnail

Sursă foto: European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Apar detalii fierbinți din rechizitoriul dosarului lui Florian Coldea, fostul șef al SRI. Omul de afaceri Dan Tocaci, trimis în judecată în dosarul Coldea, a invocat numele procurorului-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi într-o discuţie cu Cătălin Hideg, denunţător în dosar. ”Păi, gândeşte-te ce conexiuni au. Au Uniunea Europeană… cu Kovesi, cu alea…”, spune Tocaci referindu-se la gruparea Coldea, scrie News.ro.

”Păi, el dacă se apucă să deschidă 2-3 vorbe, cade România”, spune Tocaci, referindu-se la Coldea.

”Păi, gândeşte-te ce conexiuni au. Au Uniunea Europeană… cu Kovesi, cu alea…”, îi relatează el lui Cătălin Hideg, care a apelat la gruparea Coldea pentru a obţine o condamnare cu suspendare.într-un dosar de fraudă cu fonduri europene şi care a depus denunţ la DNA după ce a fost condamnat la închisoare cu executare.

La întrebarea lui Hideg ”Păi, mai au?”, Tocaci a replicat: ”Kovesi, dacă face aşa, se… se duce peste ea! (...) Au o putere fantastică. Da’ îi lasă în pace, îţi spun eu”.

Acesta susţine în continuare că gruparea Coldea este influentă, şi când Hideg spune: ”N-or mai avea putere, frate”.

”N-are cum să nu aibă putere, mă. Îi are pe toţi la mână”, afirmă omul de afaceri, conform înregistrărilor din dosar.

DNA a anunţat joi trimiterea în judecată a fostului prim-adjunct al SRI Florian Coldea, a fostului şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, a avocatului Doru Trăilă şi a omului de afaceri Dan Tocaci.

Tocaci este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri