Premium
Nu voi încerca să spun că literatura nu poate schimba lumea, dar găsesc din ce în ce mai mult motive să cred că viața unui om poate fi transformată de o singură carte”.
José Samarago (1922 – 2010) este scriitorul portughez care a luat Premiul Nobel pentru literatură în anul 1998. O parte din romanele lui descriu diferite epoci istorice ale Portugaliei, însă nu sunt în primul rând romane istorice, ci caracterizări, uneori ironice, alteori triste, de destine umane. Stilul narativ al lui Saramago, uneori comparat cu cel al lui Kafka, cu fraze lungi, întinse uneori pe o pagină întreagă, cu reguli de punctuație proprii, cu propoziții scurte, ritmice, aproape ca într-o poezie. Totul la aceste scriitor este expresiv, clar, detaliat. A scris enorm, proză și poezie, a fost tradus în toată lumea, inclusiv la noi, mai bine de douăzeci de titluri, toate la Editura Polirom, potrivit mediafax.ro.
Între scriierile sale s-au numărat și o seamă de jurnale (Cadernos de Lanzarote), șase la număr.
Este scriitorul care spunea: „Nu voi încerca să spun că literatura nu poate schimba lumea, dar găsesc din ce în ce mai mult motive să cred că viața unui om poate fi transformată de o singură carte”.
Cartea de față este prefațată de Pilar del Rio, care merită și ea cunoscută de cititorii români. María del Pilar del Río Sánchez s-a născut în 1950, este un ziarist, scriitor și traducător spaniol (în deceniul trecut a dobândit cetățenia portugheză) care a lucrat la televiziunea spaniolă din Sevilla. În 1986 l-a cunoscut pe José Saramago, cu care s-a căsătorit doi ani mai târziu. Din 1993, cuplul s-a mutat la Lanzarote, una din insulele Canare. Pilar del Rio i-a tradus soțului ei în spaniolă mai toate cărțile publicate după mariajul lor, iar după moartea acestuia a fundat José Saramago Foundation, al cărei președinte este. Dar a și prefațat multe dintre scrierile soțului, precum acest jurnal.
În care scrie: „Unele cărți au nevoie de o explicație, iar aceasta este una dintre ele. (...) Lămurirea are mai degrabă de-a face cu împrejurările care permit ca azi, dragă cititorule, dragă cititoare, aceste pagini să ajungă în mâinile voastre, la douăzeci de ani după ce au fost scrise și la 17 ani după ce autorul anunțase că vor apărea în curând, pentru că destinul cărților scrise este să ajungă la cititori, și nu să rămână în uitarea pe care o reprezintă hard diskul computerului. (…) Desigur, volumul apare așa cum l-a lăsat scris José Saramago. Și nu, nu ajunge târziu, Caietul apare în momentul în care este mai mare nevoie de el: veți înțelege la ce mă refer când veți înainta cu lectura. Douăzeci de ani mai târziu este momentul potrivit pentru anumite reflecții și confidențe”.
„Autorul Memorialului ne lasă, ca Chateaubriand, ultima verba a sa pe un computer. Îi mulțumim dispozitivului magic că a păstrat acest dialog al lui José Saramago cu sine însuși și cu timpul său, într-un spațiu și în reverberații fără sfârșit”. (Eduardo Lourenço)
José Samarago –Jurnalul din anul Nobelului. Traducere din limba portugheză și note de Simina Popa. Editura Polirom. 235 pag.
