Recomandare de carte: 'Romanul Teatrului Cib', de Tudor Călin Zarojanu

O carte despre un teatru studențesc de acum aproape cincizeci de ani.

Dacă vă este dor să auziți/citiți un povestitor amuzant, dezinvolt, ieșit din tipare, cu darul de a evoca lumi și persoanje, pe scurt remarcabil, deschideți această cărtice - și n-o veți mai lăsa din mână. În plus, vorbește despre oameni și fapte petrecute într-o vreme sumbră și închistată, dar cu personaje luminoase pentru că erau tinere, pline de speranță și aveau pasiuni. După ce și-a descris în cărți anterioare experiențe din tinerețe – de pildă, prima călătorie în Vest (în Cehoslovacia!), sau primele experiențe de orice fel (în excelentul „Copiii asfaltului”), Tudor Călin Zarojanu scrie această carte despre un extraordinar teatru creat de studenți în anii 70 ai secolului trecut. Aflu că această carte a apărut în întregime, capitol după capitol, pe Facebook, în 2016, dar cum n-am facebook și nici nu o să am vreodată, am aflat de text abia după ce l-a tipărit Editura Eikon, potrivit mediafax.ro.

Citește și: Informație EXPLOZIVĂ: un bărbat prezentat ca MORT după ce a REFUZAT să se interneze de COVID-19 a decedat de infarct

Așadar, e vorba de o ispravă studențească de acum vreo cincizeci de ani. Un grup de tineri ai Facultății de Cibernetică din ASE București au hotărât să facă o trupă de teatru. „Unii au făcut-o pentru că se simţeau singuri, ca să-şi umple cu ceva timpul, că era o modă sau pentru distracţie – dar cei mai mulţi chiar credeau în teatru, iar unii în DESTINUL LOR ÎN TEATRU.” Unul singur a ajuns să și profeseze. Pentru ceilalți a fost doar o etapă din viața lor. Au fost câteva zeci, pe parcursul anilor, pe cei mai mulți Tudor Călin Zarojanu îi amintește. Făceau repetiții pe unde apucau, participau la festivaluri studneți în București și în țară și au obținut premii importante. Au devenit cunoscuți. Cum zic versurile: „În ASE, cândva, se zice/ Că trăia un trib ferice/ Și acest fantastic trib/ Se numea chiar Teatrul Cib!”

Subliminar, mesajul lor era „Nu vă ucideți visele!”

Când ajungeau pe scenă le treceau „durerea de măsea, durerea de cap, strănutul, tusea, oboseala, sictirul, depresia, TOT. Am intrat pe scenă cu gripă și febră și fără voce – cât dura spectacolul toate astea se suspendau. Condamnare cu suspendare. La sfârșit, când reveneam în culise, uneori boala revenea, alteori scena mă vindecase… Dar pe scenă eram în stare de suspensie, eram hologramă, eram într-un cocon.”

Citește și: Alina Bica, declarații-bombă în fața judecătorilor italieni (presă) .

Piesele pe care le jucau erau în majoritate într-un act, texte necunoscute, preluate din celebra revistă a acelor vremuri ”Scolul XX” și dramatizate de ei (cum ar fi „Pescărușul Jonathan Linvingston” sau „Cicade”) sau texte oferite de oameni care mai apoi aveau să ajungă celebri (cum ar fi Dragoș Galgoțiu).

După câțiva ani, vreo șapte, Zarojanu s-a retras – dar teatrul a continuat o vreme, cîteva decenii. Viața a mers mai departe…

Tudor Călin Zarojanu – Romanul Teatrului Cib. Editura Eikon. 160 pag.