DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Record de donatori de sânge pentru victima accidentului de paraşutism

basilica.ro
doneaza sange
Marinela Lazăr de la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine din Târgu Mureş a declarat, miercuri, că întrucât timpul de aşteptare s-a prelungit, dat fiind afluxul mare de donatori, o parte dintre aceştia au fost reprogramaţi.

Reprezentanţii Centrului de Transfuzii din Târgu Mureş au precizat că se aşteaptă la un număr mare de recoltări şi în zilele următoare şi fac apel la cei care doresc să doneze sânge să se organizeze în grupuri pentru a reduce timpul de aşteptare.

"Mulţi dintre cei de astăzi au fost la prima donare de sânge, iar în cazul lor procedura durează mai mult fiindcă se întocmesc carnete şi trebuie să stea mai mult timp după recoltare", a subliniat Marinela Lazăr.

Aeroclubul României a anunţat, marţi, că accidentul de pe Aeroclubul Târgu Mureş, în urma căruia un tânăr a căzut în gol de la o înălţime semnificativă, se datorează deschiderii defectuoase a paraşutei principale, paraşuta principală şi cea de rezervă fiind încurcate şi deschise parţial.

"Astăzi, 24 mai 2022, în jurul orei 12.00, un elev paraşutist al Aeroclubului Teritorial 'E. Carafoli' Mureş, aflat la al 17-lea salt în cadrul cursului de obţinere a licenţei, a suferit un accident ca urmare a deschiderii defectuoase a paraşutei principale, luând contact dur cu solul, paraşuta principală şi cea de rezervă fiind încurcate şi deschise parţial. Au fost luate imediat măsurile necesare conform procedurilor standard, fiindu-i acordate îngrijiri medicale de către personalul solicitat prin Serviciul de Urgenţă 112. Au fost informate toate autorităţile competente în astfel de situaţii, iar inspectori ai Autorităţii de Investigaţie şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (AIAS) urmează să investigheze cauzele care au dus la acest accident. Conducerea Aeroclubului Romaniei a dispus oprirea activităţii de paraşutism în toate aerocluburile teritoriale, până la stabilirea cauzelor accidentului", a precizat Aeroclubul României, într-un comunicat de presă.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.