RECORD Primarul-vedetă din Ciugud obține al şaselea mandat, cu 88,2% din voturi: Deține cea mai mare rată de absorbție de fonduri europene din țară

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 28-09-2020

Actualizat: 28-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Edilul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, a obţinut cel de-al şaselea mandat consecutiv de primar, cu un procentaj de 88,2%, mai mult decât a obţinut în urmă cu patru ani, când a avut 85% din voturi.

Exclus din Partidul Social Democrat în 2017, primarul comunei cu cea mai mare absorbţie de fonduri europene din ţară, Gheorghe Damian a candidat la actualele alegeri ca independent. La aceste alegeri şi-a mai depus candidatura şi un reprezentant al Partidului Mişcarea Populară, scrie agerpres.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Dan Lungu, Gheorghe Damian a fost votat de 88,2% dintre cei prezenţi duminică la urne. Prezenţa la vot a fost în Ciugud de 68,5%, cu mult peste media pe judeţ - 50,12%.

Damian conduce Primăria din Ciugud din anul 2000.

Comuna Ciugud este un promotor activ al modernizării administraţiei publice locale, lansând în 2019 conceptul "Smart Village" ca soluţie de digitalizare a serviciilor publice şi de dezvoltare a satului românesc. Ciugud mai este cunoscută şi pentru că este comuna din România care a atras cele mai multe fonduri europene, respectiv peste 27 de milioane de euro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri