Rectorul SNSPA îl taxează pe Mircea Miclea, cel care l-a catalogat pe Iohannis drept 'dobitoc și tâmpit'

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 23-08-2020

Actualizat: 23-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, îl taxează pe fostul ministru, Mircea Miclea, cel care a spus despre Klaus Iohannis că este ”un dobitoc, vai de viața lui”. Pricopie consideră că Miclea ar trebui să îi prezinte scuze publice președintelui Iohannis pentru derapajul de limbaj.

Citește și: OFICIAL - Marcel Ciolacu este președinte ales al PSD: echipa de conducere a noului lider

”Profesorul Mircea MICLEA îi datorează scuze Preşedintelui României

Limbajul civilizat ar trebui să fie normă pentru orice persoană publică, cu atât mai mult pentru un profesor universitar, fost ministru al educației, care înțelege foarte bine diferența dintre un discurs bazat pe idei, fapte, argument și un discurs de tip tabloid.

Sper ca domnul profesor Mircea MICLEA să realizeze că a greșit și să-și ceară scuze pentru jignirile adresate Președintelui României, domnul Klaus IOHANNIS.

De asemenea, pentru că tot ne aflăm la început de sezon electoral, aș recomanda partidelor și competitorilor politici să adopte un minim cod de conduită publică, astfel încât să se renunțe la mesajele grosolane (uneori chiar vulgare), exprimate la adresa adversarilor politici, pentru a face loc dezbaterilor pe marginea proiectelor politice.

PS: Da, știu, cele două lucruri mai sus enunțate (scuzele și codul de conduită publică) nu se vor întâmpla, dar prefer statutul de optimist incurabil, decât pe cel de martor tăcut al deversărilor publice de grosolănii și mojicii, amplificate, din păcate, şi de o parte a presei.”, scrie Remus Pricopie.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri