Recucerirea oraşului Mosul, din nordul Irakului, de la gruparea Stat Islamic (SI) de către forţele irakiene este probabil o chestiune de "zile", a indicat joi, la Bagdad, un purtător de cuvânt militar al coaliţiei conduse de Statele Unite împotriva jihadiştilor, transmite AFP preluat de agerpres.
Anunţul oficial al recuceririi "va fi făcut de guvernul irakian", a spus acesta. "Eu nu pot să dau o dată în locul acestuia, dar văd asta ca fiind mai degrabă de ordinul zilelor decât al săptămânilor", a declarat colonelul american Ryan Dillon, într-o videoconferinţă din Bagdad.
Forţele irakiene îşi continuau joi ofensiva în ultimele zone din Mosul controlate încă de jihadişti.
Conform colonelului Dillon, combatanţii SI sunt prezenţi în continuare într-un spital din nordul oraşului şi în oraşul vechi din Mosul, dar comunicaţiile între aceste două locuri sunt tăiate.
Înainte de debutul unui nou atac al forţelor antiteroriste irakiene, joi dimineaţa, jihadiştii deţineau în oraşul vechi o zonă de circa 2 kilometri pătraţi, a indicat colonelul Dillon.
"Oraşul vechi rămâne o bătălie dificilă, densă, sufocantă", a subliniat purtătorul de cuvânt.
Străzile înguste, prezenţa civililor, capcanele explozive şi "prezenţa luptătorilor SI la fiecare colţ de stradă face extrem de dificil progresul forţelor irakiene", a adăugat Dillon.
Dar curajul şi hotărârea forţelor irakiene, împreună cu susţinerea coaliţiei, vor duce la o eliberare iminentă, a mai spus acesta.
Forţele irakiene au anunţat joi că au preluat controlul asupra moscheii Al-Nuri, din oraşul vechi, unde liderul SI, Abu Bakr al-Baghdadi, şi-a făcut unica sa apariţie publică.
Anunţul a fost făcut de armata irakiană, potrivit căreia forţele speciale au recucerit moscheea din mâinile jihadiştilor.
Această recucerire reprezintă "sfârşitul statului fictiv" al jihadiştilor, a salutat premierul irakian, Haider al-Abadi, pe contul său de Twitter.
Recucerirea oraşului Mosul de la gruparea Stat Islamic: Probabil o chestiune de zile (Coaliția)
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

38
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
38

1.316
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.316

2.203
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.203

37
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
37

1.271
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.271

3.101
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.101

42
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
42

3.173
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.173

2.208
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.208

169
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
169

96
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
96

4.022
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.022

26
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
26
















Comentează