Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Redevine purtarea măștii necesară? Ce spune Comisia Europeană

Inquam Photos / Octav Ganea
oameni masca

Comisia Europeană a avertizat vineri asupra posibilităţii de a fi necesară în lunile următoare reintroducerea unor măsuri menite să încetinească răspândirea COVID-19, inclusiv purtarea măştii şi limitarea reuniunilor, şi a insistat asupra importanţei vaccinării pentru a ţine pandemia sub control, anticipând de asemenea că o provocare în acest sezon ar putea fi şi gripa, pe lângă COVID-19, consemnează agenţia EFE, potrivit agerpres.

''Ultimii doi ani au demonstrat că UE se poate confrunta cu un nou val de COVID-19'', ce coincide cu revenirea din concedii, cu redeschiderea şcolilor şi scăderea temperaturilor, menţionează executivul comunitar într-un raport asupra modului în care statele UE trebuie să se pregătească pentru a răspunde unei noi înmulţiri a cazurilor de COVID-19 ce ar putea surveni toamna aceasta şi iarna care vine.

În plus, este probabil ca ''UE să se confrunte cu un sezon cu o circulaţie activă a altor virusuri respiratorii, inclusiv gripa'', ceea ce va presupune ''o provocarea pentru sistemele de sănătate naţionale deja suprasolicitate'', semnalează acelaşi raport.

Prin urmare, Comisia Europeană recomandă statelor membre să continue campaniile de vaccinare ''folosind vaccinurile în prezent disponibile pentru a reduce spitalizările, îmbolnăvirile grave şi decesele'', iar pentru momentul când vor fi disponibile vaccinurile adaptate variantelor coronavirusului să se ''dezvolte programe naţionale de vaccinare care să descrie ce vaccinuri trebuie folosite pentru anumite grupuri de populaţie'', dând prioritate celor din categoriile de risc, precum vârstnicii, persoanele cu comorbidităţi sau cele imunodeprimate.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat joi vaccinurile anti-COVID-19 produse de companiile Pfizer-BioNTech şi Moderna care au fost adaptate pentru a oferi protecţie împotriva Omicron, varianta coronavirusului SARS-CoV-2 devenită dominantă în această perioadă în Europa.

Dar, pe lângă vaccinare, executivul comunitar subliniază şi importanţa ''măsurilor non-farmaceutice'' pentru frânarea pandemiei, inclusiv purtarea măştii şi limitarea reuniunilor. ''Dacă astfel de măsuri se aplică înaintea sau la începutul următorului val, impactul lor va fi mai mare. Prin urmare, este posibil să fie nevoie de reintroducerea unor măsuri non-farmaceutice în lunile următoare'', atenţionează Comisia Europeană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.