Afacerile din zona euro au stagnat luna aceasta, punând sub semnul întrebării redresarea economiei , după ce noile restricţii impuse în urma creşterii numărului de infecţii au afectat sectorul serviciilor, arată rezultatele unui studiu realizat de compania de analize financiare Markit, cu sediul la Londra, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Indicatorul PMI flash composite pentru zona euro calculat de IHS Markit a scăzut la 50,1 puncte în septembrie, de la 51,9 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un nivel de 51,7 puncte.
Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.
"Trebuie să tragem un semnal de alarmă privind ritmul redresării, într-un moment în care numărul noilor cazuri de COVID-19 este în creştere. Pentru guverne şi pentru BCE va fi un apel de trezire, dacă aveau nevoie de unul", a apreciat Bert Colijn de la ING.
Indicatorul PMI pentru sectorul serviciilor a scăzut la 47,6 puncte în septembrie, de la 50,5 puncte luna precedentă, mult sub estimările analiştilor, de 50,5 puncte. În schimb, activitatea fabricilor din zona euro a avut o evoluţie mult mai bună, indicatorul PMI a urcat la 53,7 puncte în septembrie, de la 51,7 puncte luna precedentă, cel mai ridicat nivel din mai mult de doi ani. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un nivel de 51,9 puncte.
Luna aceasta, Banca Centrală Europeană (BCE) a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei zonei euro în 2020, dar a avertizat că inflaţia va rămâne în teritoriul negativ până anul viitor.
BCE se aşteaptă acum ca PIB-ul zonei euro să se contracte anul acesta cu 8%, faţă de un declin de 8,7% previzionat în iunie. În 2021, economia zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 5%, faţă de un avans de 5,2% estimat anterior.
Redresarea economiei zonei euro, afectată de scăderea din sectorul serviciilor
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

2.685
Semnal puternic din UE: Aproape 11.000 de bancomate au "dispărut" în 2024
2.685

25.939
A început resetarea Ungariei: Prima decizie majoră după victoria zdrobitoare în alegeri a TISZA
25.939

5.563
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
5.563

1.337
A crescut dependența europenilor față de produsele fabricate în China
1.337

2.393
Vacanțele românilor, în pericol: Cursele aeriene spre marile destinații turistice ar putea să fie modificate pe fondul războiului din Iran
2.393

5.484
Sfârșitul unei practici foarte des întâlnite în hoteluri: UE introduce reguli noi
5.484

147
Controale noi la frontierele UE: Câte persoane nu au fost lăsate să intre în ultimele șapte luni
147

2.754
Temeri că alegerile din Ungaria o să fie fraudate: scrisoare trimisă preşedintei Comisiei Europene / „Intimidarea fără precedent a statului”
2.754

178
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Roxana Mînzatu: „Mobilitățile Erasmus+ trebuie să fie un drept pentru toți, nu doar o șansă pentru cei privilegiați”
178

109
Avertisment de la Bruxelles: Cel mai important oficial economic al UE afirmă că economia europeană rămâne expusă riscului unui şoc stagflaţionist
109

4.948
Zelenski avertizează asupra unei amenințări mai mari decât se crede: SUA ignoră dovezile că Rusia ajută Iranul, pentru că au încredere în Putin
4.948

3.924
Stenograme. Convorbire Szijjarto-Lavrov scursă în presă: ministrul ungar ar fi acceptat să îi trimită omologului rus un document despre Ucraina
3.924

6.806
VIDEO JD Vance a înfuriat „motorul” Europei: Germania reacționează dur, după reproșurile că UE se implică în alegerile din Ungaria
6.806
















Comentează