Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reducere de impozite pe clădiri și teren pentru donatorii de sânge: legea a fost promulgată de Klaus Iohannis

businessmagazin.ro
taxe impozit rate

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea care instituie posibilitatea acordării, de către consiliile locale, a unei reduceri procentuale a impozitelor pe clădiri şi pe teren datorate de persoanele fizice care fac dovada a minimum 3 donări de sânge pe parcursul unui an calendaristic, pentru o singură clădire şi teren.

Reducerea astfel aplicată poate fi cumulată cu bonificaţia de 10% acordată pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie, inclusiv a anului de referinţă, a întregului impozit pe clădiri şi pe teren datorat la nivelul unui an calendaristic.

Reducerea se aplică diferenţei rezultate în urma scăderii bonificaţiei din impozitul datorat.

Scutirea sau reducerea de la plata impozitului/taxei se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele justificative.

Procentul reducerii, precum şi documentele justificative necesare dovedirii efectuării numărului minim de donări de sânge, se stipulează în cuprinsul hotărârii de consiliu local care instituie reducerea impozitului acordată în baza prezentei legi.

Astfel, fiecare român care își achită taxele locale până la 31 martie beneficiază de acea bonificaţie de 10% la plata impozitului pe clădiri sau pe terenuri. Urmare a promulgării acestei legi se dă posibilitatea Consiliilor Locale să suplimenteze această bonificaţie, astfel încât donatorii de sânge să fie stimulați financiar. Toţi cei care vor dona sânge de minimum 3 ori în cursul unui an calendaristic, în baza unei hotărâri de Consiliu Local şi a acestei legi, vor putea beneficia de facilităţi suplimentare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.