Al doilea grup bancar italian, UniCredit SpA, s-a alăturat joi rivalelor europene, raportând rezultate trimestriale peste aşteptări, în urma reducerii provizioanelor pentru creditele neperformante, pe fondul atenuării efectelor economice negative ale pandemiei de coronavirus (Covid-19), transmite Reuters.
Veniturile grupului condus de Andrea Orcel au crescut neaşteptat în primul trimestru din 2021, datorită majorării câştigurilor din tranzacţionare şi comisioane, care au compensat slăbiciunea activităţilor de creditare.
Acţiunile UniCredit au urcat joi dimineaţă la Bursa de la Milano cu 4%, anul acesta titlurile sectorului bancar european înregistrând un avans de 25%, băncile fiind mai puţin afectate de pandemie decât avertizau analiştii.
Profitul net al băncii italiene în primul trimestru din 2021 a urcat la 887 milioane de euro (1,10 miliarde de dolari), faţă de pierderi de 2,70 miliarde de euro în perioada similară din 2020. Analiştii se aşteptau la un profit de 396 milioane de euro.
Şi grupurile bancare Societe Generale şi ING au raportat joi rezultate financiare peste estimări, aşa cum a făcut şi Intesa Sanpaolo miercuri.
UniCredit a pus deoparte 167 milioane de euro pentru creditele neperformante, doar o treime din cifra estimată de analişti.
Pentru 2021 UniCredit se aşteaptă ca profitul net de bază "să fie în mare parte în linie" cu estimarea precedentă, de peste trei miliarde de euro, în timp ce veniturile ar urma să se situeze la 17,20 miliarde de euro, faţă de un nivel de 17,70 miliarde de euro previzionat anterior.
Cele mai mari grupuri bancare italiene - Intesa Sanpaolo SpA şi UniCredit SpA - sunt prezente şi pe piaţa din România.
Reducerea provizioanelor pentru creditele neperformante a stimulat profitul trimestrial al UniCredit
Explorează subiectul
Articole Similare

267
'Avem, pe sfârşit de an, o veste foarte bună' - Undă verde europeană pentru Pașcani–Ungheni și Pașcani–Siret. România construiește primii kilometri de autostradă peste Prut
267

532
Topul domeniilor care au concediat cei mai mulți oameni în România în 2025: Construcțiile dau lovitura
532

469
Europa a bătut Wall Street-ul în 2025: băncile au tras bursele spre un an istoric
469

2.068
Gigant finlandez cu afaceri de 5 miliarde de euro deschide o fabrică în România. Se fac angajări în 2026
2.068

37
'Toate facturile au fost plătite'. Ministerul Transporturilor anunță zero datorii către constructori
37

2.868
Un constructor român, la masa marilor puteri - De pe șantierele din România, în ecuația securității europene
2.868

1.366
Vești uriașe pentru șoferi! Câți kilometri de autostradă se deschid în 2026 - promisiunea Ministerului Transporturilor: 'Cu siguranţă va fi un an record'
1.366

1.890
Portocalele, lămâile și clementinele ajung pe masa Parlamentului - Magazinele riscă sancțiuni uriașe. Propunerea unui deputat PSD
1.890

3.353
Lovitură pentru Ilie Bolojan la final de an! Curtea de Apel București blochează reorganizarea ANCOM - deciziile de concediere suspendate
3.353

24
BVB: Capitalizarea bursieră a depăşit în premieră 500 miliarde de lei în acest an
24

2.995
Vești bune anul are: Comisia Europeană a virat peste 586 milioane de euro în conturile României, anunță ministrul Finanțelor
2.995

20
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi; rulajul a depăşit 117,7 milioane lei
20

26
SUA: Exporturile de soia rămân sub nivelurile prognozate
26

















Comentează