Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Referendumul pentru schimbarea numelui județului Olt în Olt-Romanați se va desfășura în zilele de 6 și 7 octombrie 2018

referendum

Referendumul pentru schimbarea numelui județului Olt în Olt-Romanați se va desfășura la fel ca și referendumul privind redefinirea familiei, respectiv în zilele de 6 și 7 octombrie 2018, potrivit deciziei de miercuri a Consiliului Județean Olt, scrie Mediafax.

Marius Oprescu, președinte al Consiliului Județean Olt a declarat, miercuri, că a avut loc o ședință de rectificare a hotărârii inițiale, astfel că decizia finală a fost ca referendumul pentru schimbarea numelui județului Olt în Olt-Romanați va avea loc în zilele de 6 și 7 octombrie, la fel ca cel pentru redefinirea familiei.

„Ședința inițială a fost luni. Astăzi (miercuri – n.r.), în urma ordonanței de urgență care a apărut în Monitorul Oficial și a unui punct de vedere oficial solicitat la Autoritatea Electorală Permanentă, am venit cu ședința de rectificare a hotărârii inițiale prin care am stabilit ca și referendumul local să se țină pe 6 și pe 7 octombrie”, a spus Oprescu.

Potrivit acestuia, pentru organizarea referendumului privind schimbarea denumirii judeţului, CJ Olt a alocat 900.000 de lei, însă este posibil să nu fie nevoie de întreaga sumă.

Citește și: CNAIR: Circulația rutieră va fi închisă joi pe DN1A, între localitățile Teișani și Homorâciu

„Suma cu siguranță va fi mai mică de de 900.000 de lei. De aceea am și preferat să aibă loc la aceeași dată cu referendumul național astfel încât să reducem cheltuielile pentru acest referendum, pentru că se vor folosi aceleași secții de votare, același birou electoral județean, mai puțin buletine de vot, pentru că noi ne vom tipări buletinele noastre de vot, vor fi separate. La fel ca la referendumul național este nevoie de prezență de 30% dintre cetățenii cu drept de vot din județul Olt, dintre care 51% vor trebui să voteze pentru”, a mai spus Marius Oprescu, președinte al CJ Olt.

Potrivit hotărârii Consiliului Județean (CJ) Olt, cetăţenii din judeţul Olt vor fi chemați să răspundă cu „da” sau „nu” la întrebarea: „Sunteţi de acord cu atribuirea denumirii Olt-Romanaţi judeţului Olt?”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.