După eșecul înregistrat la alegerile locale din București, PNL a decis să schimbe președinții filialelor de sector. În forurile partidului s-a ajuns la ideea ca în funcțiile de conducere să fie aduși oameni noi, cu o imagine bună, din societatea civilă. Toate bune și frumoase, ai putea spune PNL a înțeles faptul că bucureștenii nu mai vor figuri vechi, politicieni care s-au compromis. Liberalii recurg acum la politica “ușilor deschise” cu speranța de a arăta electoratului că se conformează cu cerințele acestuia. PNL nu se uită către eșalonul doi, trei, ci în grădina societății civile. Este oare aceasta soluția viabilă?
Pentru cei care sunt mai puțin obișnuiți cu ce înseamnă cu adevărat viața politică, cred că da. Oamenii care privesc politica din fotoliu, care nu știu exact culisele pot aprecia măsura liberalilor.
Sunt foarte multe elemente care ne arată, însă, că această mișcare poate fi una care să nu își atingă deloc obiectivul propus, ba mai mult să demobilizeze total activul de partid.
Primul motiv: banii.
Știm că legea finanțării partidelor este foarte proastă. O filială consumă minim 3000-5000 euro pe lună, doar pe chirie, întreținere, salariile angajaților și telefoane. Dacă mai pui și faptul că filialele PNL trebuie să plătească centrului o sumă de bani care să acopere datoriile făcute în campaniile electorale trecute. Atenție, în aceste sume nu sunt incluse și cheltuielile pe care, teoretic, ar trebui să le facă un partid pentru a comunica cu electoratul.
Majoritatea acestor sume sunt acoperite de către cei 20-30 de indivizi care conduc filiala. Cotizațiile membrilor simpli sunt simbolice și de multe ori nu acoperă nici măcar un sfert din suma necesară pentru costurile minimale, lunare.
În acest moment, militanții activi care suportă și costurile de funcționare ale filialelor sunt total demotivați. Accesul la funcții în administrație este aproape imposibil. Speranța intrării, în toamnă, la guvernare este minimă. Vor fi din ce în ce mai puțini oameni de partid dispuși să investească fără a avea speranța că vor obține un post, o poziție dorită. Vor face ei echipă cu un președinte adus din afara partidului? Îl vor ajuta în procesul de finanțare a unei filiale?
Ce independent și-ar asuma la acest moment să ocupe funcția de șef al unei filiale și să investească bani pentru a conduce o filială? Greu de spus. Probabil cei care au foarte mulți bani și simt acum nevoia de recunoaștere socială. Politicienii din partide fac politica ca o profesie și ca o soluție pentru a se îmbogății. De aceea, ei acceptă mult mai ușor această paradigmă-să facă rost de bani, să investească într-o filială cu speranța că îi vor recupera pe alte căi. Mai devreme sau mai târziu îi pot recupera. Un om din societatea civilă care nu cunoaște foarte bine aceste mecanisme și care nu vrea să își asume un astfel de parcurs va avea probabil
Un al doilea motiv - demotivarea eșaloanelor inferioare.
Sunt mulți oameni cinstiți, profesioniști care fac politică și pe care nimeni nu îi vede. Acum exista stigmatul de ”politician”. Toți cei care au făcut parte dintr-un partid politic până acum, sunt văzuți din start ca niște oameni răi.
De ce ar mai activa acești oameni,de ce ar mai face politică când văd că șansa lor de promovare lipsește cu desăvârșire? Mulți au purtat războaiele electorale, și-au sacrificat din timpul lor liber, ca acum să le fie impus un om la conducere. Nu contează calitățile independentului adus ca și președinte. Poate fi cel mai bun o de pe pământ. Sentimentul de frustrare va exista. La fel ca în cazul unui concurs, atunci când un post este oferit pe tavă și nu există o întrecere între candidați, politicienii din eșaloanele 2-3 se vor simți dezamăgiți și nedreptățiți.
Trei: Percepția „partidul este în vrie”
Membrii știu cel mai bine că în partid nu s-a făcut o analiză reală. Știu și ei că a fost o execuție sumară pentru a face un face-lift și nu o reformă reală. Când partidul simte că are niște conducători care nu pot să îi ducă la victorie, se vor mulțumi să facă un joc pasiv. Nu simt victoria, nu luptă. Acest sentiment este ucigător pentru un partid înainte cu câteva luni de începerea campaniei electorale.
*
Poate măsura liberalilor, aducerea unor oameni din societatea civilă, va fi una bună și va reuși. Pe termen scurt, vom avea câțiva oameni care se sacrifică pentru a face politică „altfel” și nu așa cum s-a făcut timp de 25 ani. Pentru a avea însă o reformă adevărată a clasei politice, avem nevoie, printre altele, de o nouă lege a finanțării partidelor politice, cu o subvenție care să acopere un minim de cheltuieli reale. O lege adevărată. Democrația este scumpă, dar merită. Partidele au nevoie de sumele de finanțare necesare. Ele trebuie să poată să își asigure cheltuielile de întreținere, procesul de comunicare cu electoratul și de ce nu finanțarea unor think-tankuri care să poată asigura plata unor specialiști de politici publice.
Comentează