Curtea de Apel Bucureşti judecă în 16 ianuarie contestaţia care îi vizează pe judecătorii Curţii Constituţionale Mihai Busuioc şi Dacian Dragoş, şedinţa fiind programată în aceeaşi zi în care CCR este aşteptată să se pronunţe asupra pensiilor magistraţilor. Fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean consideră că această situaţie le „convine”, „probabil”, celor de la Curtea Constituţională şi vor avea „un bun motiv să nu judece nici de data aceasta”.
Luni, 5 ianuarie, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a amânat pentru 16 ianuarie, la ora 9.00, pronunţarea în cazul judecătorilor constituţionali Mihai Busuioc şi Dacian Dragoş, numiri contestate de către avocata Silvia Uscov.
Decizia privind pensiile magistraților – după trei amânări
Pe 29 decembrie 2025, președintele CCR, Simina Tănăsescu, a anunțat că ședința privind sesizarea ÎCCJ referitoare la legea pensiilor magistraților nu s-a putut desfășura din lipsă de cvorum. Patru judecători – Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc – nu au participat.
Cu o zi înainte, aceiași judecători au părăsit sala în timpul unei pauze și nu s-au mai întors.
Zegrean: „Vor avea un motiv să nu judece nici de data asta”
Întrebat cum comentează faptul că şedinţele de judecată în ambele cazuri au fost stabilite în aceeaşi zi, respectiv 16 ianuarie, la interval de o oră, fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean a declarat, luni, pentru News.ro că judecătorii CA Bucureşti ar fi putut stabili o altă zi, precizând că celor de la CCR „le convine”, probabil, situaţia.
„Puteau să dea în altă zi, că nu cred că cei de la Curtea de Apel nu ştiau că au la ora 10.00 şedinţă acolo (n. red. la CCR). Dar le convine, probabil, şi o să aibă un bun motiv să nu judece nici de data asta cei de la Curtea Constituţională”, a precizat Augustin Zegrean.
Potrivit fostului preşedinte al CCR, cei doi judecători contestaţi vor întârzia, probabil, la Curtea Constituţională, dar nu este nicio problemă, pentru că cei de acolo îi pot aştepta.
„Teoretic, nu-i nicio problemă, pentru că la ora 9.00 merg la Curtea de Apel, acolo nu durează mult şi se duc apoi la Curtea Constituţională şi acolo, dacă trebuie, îi aşteaptă, că nu e nicio tragedie”, a explicat Zegrean.
În ceea ce priveşte posibilitatea ca instanţa CA Bucureşti să pronunţe o decizie în defavoarea celor doi judecători, Augustin Zegrean a spus că „asta e o altă discuţie”, dar că, în opinia sa, „nu se va ajunge aşa departe” .






























Comentează