Jeremy Hunt este noul ministru de externe al Regatului Unit, anunţă Reuters. Premierul Theresa May l-a numit luni ca succesor al lui Boris Johnson, la câteva ore după demisia acestuia, conform agerpres.
Hunt, care este şi deputat din partea Partidului Conservator, a fost ministrul sănătăţii din 2012. Este considerat apropiat de Theresa May şi în campania dinaintea referendumului din 2016 pentru Brexit a fost împotriva retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană. În octombrie anul trecut, el a declarat însă postului de radio LBC că şi-a schimbat părerea, în parte din cauza comportamentului UE la negocieri, pe care l-a apreciat drept "arogant".
Johnson, unul din cei mai vocali susţinători ai Brexit-ului, a avertizat luni, după demisie, că Regatul Unit ar putea ajunge un fel de colonie a Uniunii Europene, din cauză că guvernul de la Londra şi-a anunţat preferinţa pentru o relaţie comercială strânsă cu blocul comunitar. ''Brexit-ul ar trebui să fie despre oportunitate şi speranţă. Ar trebui să fie o şansă de a face lucrurile diferit, de a fi mai dinamici şi de a maximiza avantajele particulare ale Marii Britanii într-o economie mondială deschisă şi vizionară'', a spus fostul şef al diplomaţiei britanice, citat de website-ul de ştiri Guido Fawkes.
Boris Johnson a demisionat la numai o zi după David Davis, ministrul pentru Brexit. Obligată la remanieri, Theresa May se confruntă cu o criză guvernamentală după decizia privind legăturile economice cu UE după retragerea Regatului Unit.
Regatul Unit are un nou ministru de externe
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

580
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
580

24
ONU se pregăteşte să voteze o rezoluţie privind deblocarea Strâmtorii Ormuz
24

3.203
Iranienii anunță că au doborât un avion F-35 american: Există șanse mici de supraviețuire a pilotului
3.203

25
Guvernul din Bangladesh a decis măsuri de reducere a consumului energetic pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
25

29
IDF anunță că a ucis 15 agenți Hezbollah într-un recent atac aerian în sudul Libanului
29

47
VIDEO Cel puțin șapte răniți în urma deraierii unui tren de pasageri în Rusia
47

3.266
VIDEO Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accident: Imagini surprinse de bodycam
3.266

66
Spania denunţă ingerinţa SUA într-un caz de eutanasie
66

169
Armă cu unde de șoc - Prima grenadă nouă a armatei SUA de la Războiul din Vietnam
169

2.932
Trump ia la țintă infrastructura civilă iraniană: "Urmează podurile, apoi centralele electrice!"
2.932

2.727
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
2.727

3.869
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
3.869

3.862
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
3.862
















Comentează