Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei îi limitează deplasările şi comunicaţiile fratelui său vitreg

Middle East Eyes
regele Abdullah al Iordania

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a emis joi un decret prin care îi restricţionează comunicaţiile, domiciliul şi deplasările fratelui său vitreg, prinţul Hamzah, informează un comunicat al curţii regale, preluat de dpa.

"Am decis să aprob o recomandare a consiliului format conform legii familiei regale de a restricţiona contactele, reşedinţa şi deplasările prinţului Hamzah", arată decretul publicat de agenţia de presă de stat Petra.

Documentul precizează că recomandarea a fost făcută în 23 decembrie, însă regele a aşteptat pentru a-i da prinţului ocazia să îşi revizuiască comportamentul şi "să revină pe calea autoreflecţiei", potrivit Agerpres.ro.

Luna trecută, prinţul Hamzah a anunţat că renunţă la titlu, deoarece convingerile şi valorile moştenite de la tatăl său sunt ireconciliabile cu "abordările, politicile şi metodele actuale ale instituţiilor noastre".

Anunţul neaşteptat al prinţului a fost făcut la exact un an după ce 21 de persoane au fost arestate din cauza unui presupus complot împotriva regelui; s-a spus atunci că prinţul Hamzah era în nucleul conspiraţiei, iar potrivit unor informaţii el s-a certat făţiş pe acest subiect cu fratele său vitreg, regele.

Iniţial, prinţul a fost arestat la domiciliu, însă ulterior şi-a reafirmat loialitatea faţă de Abdullah şi şi-a cerut scuze într-o scrisoare în care recunoştea că a greşit.

Hamzah a fost prinţ moştenitor până în 2004, când regele i-a retras acest titlu, pe care i l-a acordat în 2009 fiului său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.