Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Regele Arabiei Saudite intervine, chiar la începutul Ramadanului: este o criză fără precedent

arabianbusiness.com
salman rege

Regele Salman, suveranul Arabiei Saudite, a îndemnat comunitatea internaţională să pună capăt "crimelor odioase" comise în Fâşia Gaza, în mesajul său publicat pentru a marca începutul Ramadanului, notează AFP. Ramadanul a fost așteptat de întreaga comunitate musulmană ca un moment cheie pentru situația din Fâșia Gaza, informează Agerpres.

Exprimându-se în calitate de gardian a două dintre cele mai sfinte locuri ale Islamului, regele Salman a mulţumit duminică pentru "binecuvântările acordate regatului Arabiei Saudite" şi a subliniat că războiul din Fâşia Gaza umbreşte luna de post care se deschide pentru musulmani.

"În timp ce asistăm la sosirea Ramadanului în acest an, inimile noastre sunt pline de tristeţe pentru suferinţa continuă a fraţilor noştri palestinieni confruntaţi cu o agresiune neîncetată", a declarat el.

Să oprim aceste crime odioase

"Îndemnăm comunitatea internaţională să-şi asume responsabilităţile pentru a pune capăt acestor crime odioase şi a garanta crearea unor coridoare sigure umanitare şi de ajutor".

Fâşia Gaza se confruntă cu o criză umanitară în creştere după cinci luni de război declanşat de atacurile fără precedent ale Hamas împotriva Israelului pe 7 octombrie care au făcut cel puţin 1.160 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor surse oficiale israeliene.

Israelul a promis că va nimici mişcarea islamistă, iar armata sa a lansat o ofensivă care a făcut până în prezent 31.045 de morţi în Fâşia Gaza, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

ONG-urile susţin că doar o fracţiune din alimentele necesare pentru a satisface nevoile umanitare de bază ale populaţiei a fost autorizată să intre pe teritoriu de când Israelul blochează aproape complet orice acces la acesta.

Ramadanul începe luni în Arabia Saudită, în teritoriile palestiniene şi în mai multe ţări musulmane, liderul Arabiei Saudite făcând apel la comunitatea internaţională să pună capăt "crimelor odioase" comise în Gaza, care umbresc luna de post musulman în acest an, relatează AFP.

Curtea Supremă saudită a anunţat că "luni, 11 martie 2024" va marca "începutul lunii binecuvântate a Ramadanului pentru acest an", potrivit SPA, agenţia oficială de presă a Arabiei Saudite, unde se află cele mai sfinte locuri ale islamului.

În calitate de custode a două dintre locurile sfinte ale islamului, regele Salman al Arabiei Saudite a cerut comunităţii internaţionale "să îşi asume responsabilităţile pentru a pune capăt acestor crime odioase şi pentru a asigura crearea unor coridoare umanitare şi de ajutor sigure" către Fâşia Gaza.

Bombardamente intense au lovit din nou duminică teritoriul, unde războiul dintre Israel şi Hamas durează de mai bine de cinci luni.

Muftiul de la Ierusalim, Mohammed Hussein, a anunţat, de asemenea, luni, începerea lunii de post musulman în teritoriile palestiniene, potrivit agenţiei palestiniene Wafa.

Ramadanul va începe luni şi în Egipt, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuweit, Bahrain, Tunisia şi Algeria.

Această lună sfântă, unul dintre cei cinci piloni ai islamului, va începe în aceeaşi zi în Franţa, ţara cu cea mai mare comunitate musulmană din Europa, a anunţat Marea Moschee din Paris, exprimându-şi speranţa pentru "o încetare imediată a focului" în Fâşia Gaza.

La rândul său, Iranul a stabilit ziua de marţi ca dată de începere, după ce "Estehlal", biroul său de observare a lunii, a declarat că nu a fost posibil să observe "semiluna Ramadanului".

În Oman, Libia şi Maroc, Ramadanul va începe, de asemenea, marţi, precum şi în Iordania, unde marele muftiu al regatului, Ahmed Hasnat, i-a cerut lui Allah să "uşureze angoasa poporului asuprit din Gaza" şi să "ridice suferinţa şi agresiunea care apasă asupra lor".

RĂZBOI MURDAR"

Pentru musulmanii din întreaga lume, Ramadanul este sinonim cu rugăciunea, spiritualitatea şi mesele pline de bucurie după lăsarea întunericului. Dar în acest an, suferinţa palestinienilor din Gaza este în atenţia tuturor.

Moartea, distrugerile şi ameninţarea foametei eclipsează orice altceva, în timp ce speranţele unui armistiţiu înainte de Ramadan s-au evaporat, un obiectiv pe care ţările mediatoare (Egipt, Qatar şi Statele Unite) şi Hamas au încercat să îl atingă la Cairo în ultimele zile.

Într-o piaţă din Rafah, oraş din sudul Fâşiei Gaza în care s-au refugiat aproape 1,5 milioane de persoane, palestinienii au deplâns duminică penuria de alimente şi incertitudinea legată de război, care apasă asupra începutului Ramadanului.

"Acest Ramadan este complet diferit de toate celelalte de până acum", a declarat Bassel Yassin, un inginer agronom.

Pentru Ahmed Kamis, în vârstă de 40 de ani, Ramadanul din acest an este despre "suferinţă". "Există un război murdar, sângeros, un război de genocid", a declarat pentru AFP acest locuitor din Gaza, din Rafah, spunând că duce lipsă de apă şi de alimente. "Nu sunt fericit".

MI-E RUŞINE"

"Nu ştim cum vom încheia această lună a Ramadanului: în casele noastre, într-un cort, pe malul mării, în nord sau în sud", a declarat Hassouna Tabib Hassnan, un stomatolog din nordul oraşului Gaza, deplângând faptul că trăieşte "în strămutare, durere şi opresiune".

Într-un centru comercial din Riad, Fayçal, un angajat al guvernului saudit care nu a dorit să îşi dea numele de familie, a declarat că acesta a fost "cel mai urât Ramadan" din viaţa sa.

"Mi-e ruşine să cumpăr carne şi pui pentru familia mea când oamenii din Gaza mor de foame", a spus el.

Războiul a fost declanşat de un atac fără precedent al Hamas la 7 octombrie în sudul Israelului, care s-a soldat cu moartea a cel puţin 1.160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

Ofensiva militară israeliană lansată ca ripostă a dus la moartea a peste 31.000 de persoane în Gaza, majoritatea femei şi copii, potrivit Ministerului Sănătăţii al mişcării islamiste.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.