Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Regina Elisabeta a II-a a transmis un mesaj victimelor şi supravieţuitorilor atentatelor din SUA

YouTube
elisabeta regina

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a transmis sâmbătă un mesaj preşedintelui american Joe Biden în care afirmă că rugăciunile ei se îndreaptă către victimele şi supravieţuitorii atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 din Statele Unite, relatează Reuters şi dpa.

"Gândurile şi rugăciunile mele - şi cele ale familiei mele şi ale întregii naţiuni - se îndreaptă către victime, supravieţuitori şi familiile afectate, precum şi către membrii primelor echipe de salvare chemate la datorie", a declarat suverana britanică într-un mesaj adresat liderului de la Casa Albă.

"Vizita mea la locul (unde s-au aflat turnurile) World Trade Center în 2010 îmi rămâne întipărită ferm în memorie", a afirmat regina Elisabeta.

"Îmi reaminteşte că, în timp ce îi omagiem pe cei de numeroase naţionalităţi, religii şi din medii diferite care şi-au pierdut viaţa, aducem de asemenea un tribut rezistenţei şi determinării comunităţilor care şi-au unit forţele pentru a reconstrui", a mai spus suverana britanică.

În atentatele jihadiste din 11 septembrie 2001 au fost ucise 2.977 de persoane, în cel mai sângeros atac străin comis pe teritoriul american, potrivit 9/11 Memorial Museum. Printre victime s-au numărat şi 67 de cetăţeni britanici, informează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.