Procesiunea care va duce luni sicriul reginei Elisabeta a II-a la Abaţia Westminster pentru funeraliile de stat ale suveranei Regatului Unit, apoi la Castelul Windsor pentru înhumarea sa, se înscrie în linia tradiţiei monarhiei britanice, informează AFP.
Un atelaj tras de marinari din Royal Navy
Marinari din Royal Navy vor trage cu ajutorul unor frânghii atelajul montat pe un afet de tun care transportă sicriul reginei britanice, în timp ce alţii, aproximativ 142 în total, se vor afla în spatele acestuia, pentru a-i frâna şi controla deplasarea.
Această tradiţie datează de la funeraliile reginei Victoria, organizate în februarie 1901. Caii care ar fi trebuit să tragă afetul de tun, ce avea o greutate de peste două tone, s-au speriat şi au intrat în panică, ameninţând să răstoarne sicriul. Prinţul Louis de Battenberg, căpitan în Royal Navy, a sugerat atunci noului rege, Edward al VII-lea, ca animalele de tracţiune să fie înlocuite cu soldaţi.
Nouă ani mai târziu, la moartea regelui Edward al VII-lea, acelaşi dispozitiv a fost pus în aplicare, devenind de atunci un nou ritual esenţial în cadrul funeraliilor regale şi naţionale.
Purtătorii de sicriu
Opt soldaţi din Batalionul I din cadrul Queen's Company Grenadiers Guards vor avea dificila sarcină de a purta sicriul reginei din Westminster Hall până la afetul de tun, apoi de a-l transporta în interiorul Abaţiei Westminster după încheierea procesiunii.
Acest regiment este unul dintre cele cinci regimente de infanterie care asigură paza reşedinţei suveranului şi reprezintă, totodată, una dintre cele mai vechi unităţi din armata Regatului Unit. Uniforma membrilor săi, uşor de recunoscut datorită căciulii înalte confecţionate din blană de urs, a fost preluată de grenadierii britanici de la garda imperială a lui Napoleon, învins la Waterloo.
Aceşti soldaţi vor fi însoţiţi de agenţi din Serviciul de cavalerie al reginei.
Regimente onorate
Trei regimente vor fi onorate în mod special în timpul procesiunii, urmând să defileze foarte aproape de sicriul reginei Elisabeta a II-a.
Yeomen of the Guard, cel mai vechi corp militar al armatei britanice, înfiinţat în 1485, şi Honourable Corps of Gentlemen at Arms sunt două vechi unităţi ale gărzilor de corp ale monarhului, de acum incluse într-un rol ceremonial.
Militarii din prima unitate poartă în continuare uniforma roşie şi aurie din perioada dinastiei Tudorilor (secolul al XVI-lea). Printre misiunile lor emblematice se numără în continuare ceremonia de verificare a subsolului Parlamentului de la Londra înainte de discursul pronunţat în fiecare an de către suveran pentru a marca deschiderea unei noi sesiuni parlamentare. Ei comemorează prin acest ritual Complotul Prafului de Puşcă, o tentativă ratată de asasinat îndreptată împotriva regelui Iacob I şi a Parlamentului în 1605.
Ei vor fi urmaţi de membri din Royal Company of Archers, care au fost şi gărzile de corp ale reginei Elisabeta a II-a în perioada în care suverana s-a aflat în Scoţia.
Detaşamente din alte regimente britanice şi din Commonwealth, organizaţia al cărei comandant-şef a fost Elisabeta a II-a, se vor alătura cortegiului funerar care va transporta sicriul suveranei din Abaţia Westminster până la Arcul Wellington.
Casa regală a suveranei Elisabeta a II-a
În timp ce membrii familiei regale britanice, conduşi de noul rege Charles al III-lea, vor urma sicriul, atelajul va fi precedat de membri din casa regală a suveranei Elisabeta a II-a, precum directorul Colecţiilor Regale, Controlorul biroului Lordului Şambelan, unul dintre departamentele casei regale, precum şi secretarul privat al reginei.
În faţa lor vor defila orchestrele de cimpoaie şi tobe ale regimentelor scoţiene şi irlandeze, o brigadă de Gurkha - soldaţi de origine nepaleză, membri ai armatei britanice - şi 200 de instrumentişti din Royal Air Force.
6.000 de militari
Un număr de 6.000 de soldaţi, marinari şi piloţi din armata britanică vor lua parte la această procesiune, fiind desfăşuraţi de-a lungul întregului traseu al cortegiului, a precizat duminică pentru BBC amiralul Tony Radakin, şeful statului-major al armatei Regatului Unit.
De mai multe ori pe traseul cortegiului, militarii vor efectua un salut regal, inclusiv în faţa Memorialului Reginei Victoria.
"Pentru noi toţi, aceasta este ultima noastră datorie faţă de Majestatea Sa Regina şi prima noastră datorie majoră faţă de Majestatea Sa Regele Charles", a declarat amiralul Tony Radakin.
Regina Elisabeta a II-a, condusă pe ultimul drum: Cinci tradiții ce marchează funeraliile suveranei
Articole Similare

53
Președintele Venezuelei este gata să declare starea de urgenţă în cazul unei 'agresiuni' din partea Statelor Unite
53

1.019
O mare companie aeriană anunță mii de concedieri - cea mai mare reducere de personal de la criza Covid-19
1.019

21
Un mort şi 79 de răniţi în urma prăbuşirii unei clădiri, în Indonezia
21

1.492
Netanyahu își cere scuze pentru atacurile israeliene din Qatar și regretă moartea agentului de securitate
1.492

47
Donald Trump ia în considerare furnizarea de rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei, anunță JD Vance
47

1.820
Țara din UE care interzice alcoolul pe timpul nopții. Autoritățile, speriate după ce au citit un raport
1.820

866
Alertă la centrala nucleară din Zaporojie: Nu mai este alimentată cu energie electrică de șase zile
866

3.579
Serviciile de informații ucrainene fac dezvăluiri care provoacă panică: 'Manevra' folosită de Putin pentru a ataca țările din UE
3.579

17
Incendiul de vegetație masiv din Namibia a fost 'adus sub control', transmite ministrul Mediului
17

62
Zelenski a pus mâna pe telefon și a vorbit cu Maia Sandu: 'M-am bucurat!'
62

26
Siegfried Mureșan, mesaj clar după alegerile de peste Prut: 'Victoria va accelera drumul Republicii Moldova către Uniunea Europeană'
26

1.309
FOTO Cum arată planul pentru Fâșia Gaza: Care sunt cele 20 de puncte propuse de Donald Trump
1.309

1.547
Donald Trump se pune șef peste Gaza: Tony Blair va face și el parte din conducere
1.547
Comentează