Carolina Campo Lupo din Uruguay şi Margit Lillak din Estonia sunt două regizoare puternice, care îşi prezintă filmele la Astra Festival şi care au explicat publicului modul lor de lucru, cum au urmărit timp de mai mulţi ani finalul şi devenirea unor prietene şi cum le-a transformat întreg procesul.
„Este cel mai dificil film pe care îl voi face vreodată”, a mărturisit regizoarea uruguayană despre „Fabula şestoasei şi a florii”, iar cineasta estoniană spune că timp de zece ani cât a urmărit-o pe adolescenta Roosie în devenirea ei s-a transformat „în oglinda” ei.
„Fabula ţestoasei şi a florii”/ Uruguay/ 2025
În filme, bolile terminale sunt adesea tratate cu dramatism. În acest film, este urmărită fără menajamente şi fără tandreţe cum o mamă cu cancer terminal pregăteşte viaţa copiilor ei pentru vremea când ea nu va mai fi. Camera o însoţeşte pe regizoare şi pe prietena ei în ultimul an de viaţă al Elianei, după un diagnostic de cancer terminal, transformând documentarul într-o reflecţie intimă asupra fragilităţii existenţei. Filmul, autoreflexiv şi lucid, surprinde nu doar momentele de apropiere şi sprijin, ci şi actul filmării în sine - reglări de focus, discuţii despre expunere - care devin metafore vizuale despre viaţă şi efemeritate. În locul reflexului pentru sentimentalism, regizoarea alege cotidianul: imagini domestice, joaca şi prezenţa copiilor, umorul spontan şi ritualurile banale care capătă o greutate neaşteptată. Rezultatul este o meditaţie profund umană despre prietenie, moarte şi felul în care oamenii găsesc puterea de a trăi chiar şi atunci când se apropie sfârşitul.
Regizoare şi producătoare uruguayană, Carolina Campo Lupo este profesoară la Universitatea ORT şi cofondatoare a companiilor de producţie Lobo Hombre şi Pájaro Dorado. Lucrează în televiziunea publică, canale private şi filme documentare de peste 15 ani. A primit, de asemenea, bursa de creaţie FONCA-AECID (Mexic), bursa de creaţie FEFCA (Uruguay) şi a fost la Berlinale Talent în 2019. În prezent, lucrează ca evaluator pentru fonduri cinematografice din America Latină şi ca consultant de proiect.
Prin filmul ei, Carolina Campo Lupo a normalizat conversaţia despre cancer, despre cum boala care tulbură viaţa de familie.
Titlul filmului: „Nu este o fabulă reală, este inventată. Ideea de a avea acest titlu a fost de a vorbi despre lucruri foarte dificile în viaţă într-un mod natural. Documentarul este mereu despre lucruri reale, dar în acest film am crezut că un titlu foarte indicativ ar fi prea dur, am ales un titlu care să ne lege de copilărie, de animaţie, de dans, mai jucăuş. Elemente din natură apar în film pentru că facem parte din acest sistem. Suntem ca ţestoasele, ca florile”, a spus regizoarea la finalul proiecţiei de la AstraFilm Cinema.
La început nu s-a gândit să facă un film, a încercat să supravieţuiască unui moment extrem de dificil din viaţa ei. „Eliana a venit la mine într-o zi şi mi-a spus că ştie că va muri şi nu va putea să-i spună soţului, mamei ei, doar mie. Am ştiut că e o mare responsabilitate, aşa că am împărţit o camera video cu Eliana pentru a se filma când nu eram cu ea. Ăsta a fost începutul. A fost ca un joc între două prietene”, a povestit cineasta momentul în care s-a hotărât să facă acest film, filmat timp de doi ani, atât timp cât Eliana a fost bolnavă şi până la moartea ei.
Editarea a durat alţi doi ani pentru că cineasta nu a putut lucra din cauza durerii prin care a trecut. A avut nevoie de o pauză de şase luni pentru a putea revedea imaginile cu prietena ei care era pe moarte.
„Este cel mai dificil film pe care l-am făcut şi îl voi face vreodată”, a mărturisit regizoarea, care s-a simţit tristă de-a lungul întregului proces, nicio parte din film nefiind uşor de făcut, de procesat.
Filmul va rula şi joi, la Cinegold 5, de la ora 16.00. Proiecţia va fi urmată de un Q&A cu regizoarea.
„Devenind Roosi”, de Margit Lillak/ Estonia/ 2025
Margit Lillak a absolvit Academia de Artă din Estonia ca scenograf în 1999 şi a început să lucreze ca regizor de filme de animaţie la studioul Multifilm. În 2002, ea a absolvit Royal Holloway College din Anglia cu un master în scenaristică. În 2022, a fondat propria companie de producţie, Tiny Desk Productions, şi lucrează la „Becoming Roosi”, al treilea lungmetraj al său, în colaborare cu German Dirk Manthey Films şi SWR/ARTE. Margit a participat cu acest proiect la programele de formare Esodoc şi ExOriente şi a câştigat premiul pentru pitching la Vision Du Reel 2022. Pe lângă aceste traininguri, ea a prezentat proiectul şi la East Doc Forum şi Baltic Sea docs în 2024, precum şi la Dok Preview international la DokLeipzig 2024. A regizat şi produs mai multe documentare de scurt metraj.
„The Circle” este al doilea lungmetraj al ei, care urmăreşte o comunitate ecologică nou formată. Margit a primit premiul anual pentru cel mai bun documentar din partea Fundaţiei Culturale Estoniene.
„Devenind Roosie” este povestea amuzantă şi provocatoare a unei fete care decide ca adolescent că a venit timpul să facă propriile ei alegeri.
De când era mică, părinţii ei, care făceau parte dintr-o comunitate eco de hippioţi activişti, au educat-o în spiritul responsabilităţii faţă de cauză şi i-au transmis ideea că generaţiei ei îi revine misiunea de a salva planeta. Însă, după împlinirea vârstei de 18 ani, ea realizează că îşi doreşte o viaţă normală şi hotărăşte să îşi confrunte familia şi să îşi revendice dreptul de-a alege propriul ei drum în viaţă.
Margit Lillak nu a ştiut de la început că o va urmări cu camera pe Roosie de-a lungul a zece ani, de la vârsta de 8 ani până la 18 ani. Roosie a făcut parte din al doilea lungmetraj al regizoarei, cel care urmărea comunitatea ecologică, apoi a fost inclusă într-un film documentar, „pentru că s-a evidenţiat dintre copiii din comunitatea eco”.
Nu a existat mereu încredere între Margit Lillak şi Roosie de-a lungul anilor de filmări, dar în final familia a fost fericită să vadă rezultatul.
În ceea ce priveşte conflictul dintre generaţii, Roosie l-a trăit. „Primul conflict a fost atunci când aveam 8 ani şi părinţii au inclus-o în comunitatea de ecologişti. Nu a fost fericită, mereu şi-a căutat locul în lume, a protestat faţă de părinţi, în special faţă de mama ei. Şi-a căutat locul şi Germania a fost primul loc în care s-a simţit în sfârşit acasă, alături de copii din toată lumea cu care împărtăşea aceeaşi experienţă şi avea subiecte în comun, pentru că în Estonia copiii nu erau interesaţi de ecologie şi climă”, spune regizoarea.
„I-a plăcut ideea de a face acest film pentru a călători. Atunci când s-a mutat în Germania, cu bursă, a trecut prin momente dificile. Am fost un fel de oglindă pentru ea”, mărturiseşte cineasta.
Filmul mai poate fi văzut joi, de la ora 18.30, la Cinegold 5 şi este urmat de un Q&A cu regizoarea.
Comentează