Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reglare INCENDIARĂ de conturi în politică: Un primar liberal a fost reţinut după ce a dat foc fermelor unor rivali

arest

Primarul comunei Urechești, județul Vrancea, Nistor Bratosin, a fost reținut, miercuri, pentru 24 de ore, într-un dosar în care se fac cercetări privind incendierea unor ferme. Edilul este acuzat că ar fi contribuit la incendiere din dorința de răzbunare, pe fondul unui conflict politic.

Primarul Nistor Bratosin a fost audiat, miercuri, timp de ore întregi în dosarul incendierii a două microferme din comuna Urechești, județul Vrancea. La finalul audierilor, primarul a fost reținut pentru 24 de ore, au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, surse judiciare.

La sfârșitul anului trecut, în comuna Urechești au ars două ferme într-un interval de două săptămâni, iar proprietarii acestora au declarat atunci că au fost amenințați de mai multe ori, la mijloc fiind conflicte politice între edil și o altă persoană.

Pompierii care au cercetat cauzele producerii incendiilor au stabilit că sursa de aprindere a fost folosită în mod intenționat pentru a genera incendiul.

Vezi și: Şi creierul are nevoie de un ‘restart’: Metode prin care poţi să-ţi păstrezi concentrarea indiferent de context .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.