Mulți oameni aleg să își lase salariul în contul bancar și să strângă bani „pentru zile negre”. Totuși, specialiști financiari din Marea Britanie avertizează că nu este recomandat să păstrăm sume mari în conturile curente. Potrivit acestora, banii de pe card ar trebui să acopere doar cheltuielile zilnice și eventualele situații neprevăzute.
În mod obișnuit, după încasarea salariului, majoritatea preferă să nu retragă fondurile decât la nevoie. Cu toate acestea, experții britanici spun că această practică nu este cea mai eficientă. Deși pare contraintuitiv, menținerea unor sume mari în contul curent poate duce, indirect, la pierderi financiare și nu contribuie cu adevărat la economisire.
Mai concret, dacă în cont există peste 1.000 de lire sterline (aproximativ 5.800 de lei), pot apărea pierderi indirecte. Derek Sprawling, director financiar la Spring, explică faptul că un cont bancar nu ar trebui privit ca un loc de depozitare a banilor, ci mai degrabă ca un „spațiu de tranzit” prin care aceștia circulă.
„Tratează-l ca pe un spațiu de tranzit”
Conform specialistului, un cont curent ar trebui să fie privit ca un instrument pentru cheltuieli zilnice, nu ca un loc în care să ținem sume mari pe termen lung, conform Click.ro.
„Gândește-te la contul curent ca la un portofel digital conceput pentru comoditate, nu pentru economisire. Nu ai purta la tine 2.500 de lire în numerar la supermarket, așa că de ce să lași acești bani să stea nefolosiți într-un cont curent? Tratează-l cape un spațiu de tranzit pentru banii tăi, nu ca pe o destinație finală”, a spus expertul, conform Metro.
Câți bani ar trebui să fie ținuți în cont
Potrivit experților, cel mai bine ar fi ca într-un cont să avem între 3.000 și 5.800 de lei. O astfel de sumă ar trebui să fie suficientă pentru a acoperi nevoi urgente sau facturi neașteptate. De asemenea, experții spun că sumele mai mari pot fi investite în moduri mai practice, care pot aduce profituri semnificative.
„Cu ratele dobânzilor pentru multe conturi curente mult sub rata inflației, fondurile suplimentare își vor pierde valoarea în termeni reali”, explică specialistul.





























Comentează