Reguli de înmatriculare auto în 2025: Termenele legale și documentele obligatorii pentru vehiculele noi și second-hand

Autor: Diana Pană

Publicat: 26-02-2025 19:55

Actualizat: 26-02-2025 23:17

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Indiferent dacă este vorba despre un autoturism nou achiziționat din România sau un vehicul second-hand cumpărat din străinătate, înmatricularea este obligatorie pentru a putea circula pe drumurile publice.

Procesul de înmatriculare implică respectarea unor termene legale și depunerea unor documente specifice în funcție de tipul autoturismului.

Înmatricularea unui autoturism nou în 2025

Înmatricularea unui vehicul nou trebuie efectuată în termen de 30 de zile de la achiziționare. Actele necesare pot fi depuse de proprietarul mașinii sau de o persoană împuternicită printr-o procură notarială.

Documente necesare pentru înmatricularea unui autoturism nou:

Cererea solicitantului;

Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului, în original și copie;

Actul de identitate al solicitantului, în original și copie (pentru persoane juridice, documente care atestă dobândirea personalității juridice);

Dovada plății certificatului de înmatriculare (49 lei);

Copia contractului RCA în termen de valabilitate;

Cartea de identitate a vehiculului, în original și copie;

Dovada plății pentru noile plăcuțe de înmatriculare (dacă este cazul);

Certificatul privind plata TVA pentru achizițiile intracomunitare (emis de ANAF, dacă este cazul);

Procură notarială (dacă documentele sunt depuse de altcineva decât proprietarul);

Pentru vehicule în leasing: extras din contractul de leasing și dovada declarării fiscale la organul fiscal local.

Înmatricularea unui autoturism second-hand în 2025

Pentru vehiculele care au fost anterior înmatriculate în România sau în străinătate, procesul de înmatriculare necesită documente suplimentare și verificări specifice.

Documente necesare pentru înmatricularea unui autoturism second-hand:

Cererea solicitantului;

Documentul care atestă dreptul de proprietate, în original și copie;

Actul de identitate al solicitantului, în original;

Cartea de identitate a vehiculului, în original;

Certificatul de autenticitate RAR;

Inspecția tehnică periodică valabilă;

Dovada plății certificatului de înmatriculare;

Dovada plății plăcuțelor de înmatriculare (dacă este cazul);

Copia contractului RCA în termen de valabilitate;

Documentele de înmatriculare eliberate de autoritățile străine, în original (dacă este cazul);

Procură notarială (dacă documentele sunt depuse de altcineva decât proprietarul).

Certificatul RAR AutoPass – obligatoriu din decembrie 2024

Începând cu 1 decembrie 2024, vânzătorii de autoturisme second-hand în România trebuie să obțină certificatul RAR AutoPass, care conține informații despre inspecțiile tehnice și reparațiile efectuate la ateliere autorizate.

„RAR AutoPass este un instrument prin care putem diminua fenomenul manipulării odometrului (kilometrajului) și proteja cumpărătorii. În acest fel, orice tentativă de fraudă va fi mai ușor de depistat”, a declarat Roxana Dima, purtător de cuvânt al Registrului Auto Român (RAR).

Plata taxei de înmatriculare auto 2025

Taxele pentru înmatriculare pot fi achitate online prin platforma ghiseul.ro sau pe site-ul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (Dgpci), unde solicitantul trebuie să selecteze tipul taxei și să completeze formularul cu datele personale.

Programare online pentru înmatriculare

Pentru a evita cozile și aglomerația, programarea pentru înmatricularea unui vehicul se face online, pe site-ul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (Dgpci).

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri