Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Regulile pentru listarea la bursa din Londra se simplifică

ziaruldeiasi.ro
bursa

Ministrul de Finanţe, Jeremy Hunt, va prezenta, în discursul său de luni de la Mansion House, noi măsuri pentru a spori atractivitatea pieţelor financiare britanice pentru firmele care doresc să se listeze, potrivit Trezoreriei Marii Britanii, transmite Reuters, citat de news.ro.

Hunt va încerca, de asemenea, să anuleze o lege privind valorile mobiliare din era Uniunii Europene, a spus Trezoreria.

”Reformele de la Mansion House” vor simplifica regulile de cumpărare şi vânzare de acţiuni, vor îmbunătăţi facilităţile de cercetare, vor oferi profituri mai mari pentru investitori şi vor stabili planuri care să permită companiilor private să acceseze pieţele de capital fără listarea pe o bursă de valori, potrivit Trezoreriei.

Marea Britanie urmează să aprobe recomandările din Raportul de cercetare independentă al lui Rachel Kent, deschizând calea pentru o nouă ”platformă de cercetare”, care să ofere un ghişeu unic pentru firmele care caută experţi în cercetare, arată un comunicat al Trezoreriei.

Kent este avocat veteran în domeniul serviciilor financiare la Hogan Lovells.

Marea Britanie a anunţat anul trecut lansarea Investment Research Review - o analiză independentă a cercetării investiţiilor în servicii financiare şi a contribuţiei sale la competitivitatea pieţelor de capital din Regatul Unit, condusă de Kent.

Aprobarea stabileşte, de asemenea, calea pentru eventuala eliminare a regulilor de separare – o lege moştenită de la UE care impune brokerilor să perceapă o taxă separată pentru cercetare.

Separat, într-un interviu pentru Financial Times, Hunt a exclus reducerea preelectorală a taxelor în această toamnă, avertizând că trebuie ”să dubleze” măsurile împotriva inflaţiei şi că ”nu va pompa o cerere suplimentară de miliarde de lire” în economia Regatului Unit.

”Nu vom accepta reduceri de taxe dacă vor îngreuna lupta împotriva inflaţiei”, a spus Hunt.

El a recunoscut că respectarea promisiunii primului ministru Rishi Sunak de a reduce la jumătate inflaţia până la sfârşitul anului ”va fi mai dificilă decât am crezut”.

Hunt va aborda, de asemenea, un acord al companiilor de pensii de a pune 5% din investiţiile lor în afaceri cu creştere mare, până la 50 de miliarde de lire sterline (64,18 miliarde de dolari), dar va propune, de asemenea, reforme de reglementare şi va ameninţa că va interveni dacă firmele mici de pensii, ineficiente, nu vor fuziona, a spus ziarul.

Grupurile Aviva, Legal & General şi Phoenix Group Holdings, care fac parte din indicele FTSE 100, se numără printre cele care urmează să participe la pactul organizat de City of London Corporation, a spus FT, citând persoane care cunosc aceste planuri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.