Toate cele cinci meciuri disputate vineri în runda a treia a turneului de şah Superbet Chess Classic România 2024, cea de-a doua etapă a circuitului Grand Chess Tour, găzduit de Grand Hotel din Bucureşti, s-au încheiat cu remize., potrivit Agerpres.
Românul Bogdan Daniel Deac (locul 42 mondial) l-a întâlnit pe americanul Wesley So (locul 9 mondial). Celelalte partide au fost Praggnanandhaa Rameshbabu (locul 14 mondial) - Gukesh Dommaraju (locul 6 mondial), Alireza Firouzja (locul 16 mondial, câştigătorul Grand Chess Tour 2022) - Maxime Vachier-Lagrave (locul 20 mondial), Ian Nepomniaşci (locul 4 mondial) - Anish Giri (locul 15 mondial) şi Fabiano Caruana (locul 2 mondial, câştigătorul Grand Chess Tour 2023) - Nodirbek Abdusatorov (locul 5 mondial).
În clasament, Caruana şi Gukesh Dommaraju au câte 2 puncte, fiind urmaţi de Alireza Firouzja, Praggnanandhaa Rameshbabu, Anish Giri, Wesley So, Maxime Vachier-Lagrave şi Ian Nepomniaşci, câte 1,5 puncte, Deac, Abdusatorov, câte 1 punct.
Sâmbătă sunt programate partidele din runda a patra, Fabiano Caruana - Bogdan Deac, Ian Nepomniaşci - Wesley So, Praggnanandhaa Rameshbabu - Anish Giri, Alireza Firouzja - Gukesh Dommaraju şi Nodirbek Abdusatorov - Maxime Vachier-Lagrave.
Competiţia de şah clasic din acest an se desfăşoară la Grand Hotel Bucharest (Sala Ronda) între 25 iunie şi 6 iulie. Jucătorii joacă în sistem turneu închis, fiecare cu fiecare, iar câştigătorul va fi decis în urma punctajului acumulat.
Premiile etapei din Bucureşti sunt de 350.000 de dolari. Premiile întregului circuit ajung la 1,5 milioane de dolari, dintre care 350.000 de dolari pentru etapa de şah clasic şi 175.000 dolari pentru fiecare etapă de şah rapid şi blitz. Totodată, ediţia din 2024 va beneficia şi de un fond de premii bonus, de 275.000 de dolari, care vor fi acordate primilor clasaţi la finalul întregului turneu.































Comentează