Remuneraţia administratorilor CNAB - 46.560 lei brut/lună; propunerea FP de a fi redusă la 19.885 lei brut/lună, respinsă

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-12-2025 18:04

Article thumbnail

Sursă foto: telegrafonline.ro

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a respins propunerea Fondului Proprietatea privind stabilirea remuneraţiei lunare brute fixe pentru administratorii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) la 19.885 lei, fiind aprobată suma de 46.560 lei, "profund disproporţionată în comparaţie cu alte consilii de administraţie de aeroporturi din România", se arată într-un comunicat al FP, remis joi AGERPRES.

"Franklin Templeton International Services SPRL, Sucursala Bucureşti, în calitate de Administrator Unic şi Administrator de Fonduri de Investiţii Alternative (AFIA) al Fondului Proprietatea SA, îşi exprimă profunda dezamăgire în urma recentelor Adunări Generale ale Acţionarilor Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), unde toate punctele suplimentare propuse de Fondul Proprietatea au fost respinse de acţionarul majoritar, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Aceste puncte au fost adăugate de Fondul Proprietatea pe ordinea de zi a Adunărilor Generale ale Acţionarilor care au avut loc la 27.11.2025 şi 02.12.2025", potrivit comunicatului.

Una dintre propunerile Fondului Proprietatea, care vizează facilitarea listării CNAB la Bursa de Valori din Bucureşti şi îmbunătăţirea guvernanţei corporative, s-a referit la o remuneraţie echitabilă pentru conducerea CNAB.

"Fondul Proprietatea a propus stabilirea remuneraţiei lunare brute fixe pentru administratori la 19.885 lei brut/lună/membru, reflectând reperele industriei şi dimensiunea companiei. Această propunere a fost respinsă de Ministerul Transporturilor, iar remuneraţia aprobată de 46.560 lei brut/lună/membru rămâne profund disproporţionată în comparaţie cu alte consilii de administraţie de aeroporturi din România", se menţionează în document.

O altă propunere a fost cea referitoare la reluarea procesului de selecţie pentru auditorul financiar. Fondul a pledat pentru reluarea procesului de selecţie pentru numirea unui auditor financiar cu expertiză recunoscută în tranzacţiile de pe piaţa de capital. Acest pas este esenţial pentru o listare cu succes, iar neîndeplinirea acestui obiectiv va duce probabil la întârzieri semnificative şi la creşterea costurilor pentru o potenţială listare a CNAB, susţine FP.

De asemenea, Fondul s-a opus modificărilor aduse actului constitutiv al CNAB, care ar reduce termenul de convocare la doar 48 de ore pentru şedinţele consiliului de administraţie şi ar permite majorităţii membrilor CA să decidă asupra punctelor suplimentare de pe ordinea de zi, fără aprobarea prealabilă a tuturor membrilor.

"Aceste modificări subminează funcţia de supraveghere a consiliului de administraţie şi se pare că modelul negativ se repetă şi în alte companii din subordinea Ministerului Transporturilor", atrage atenţia FP.

Fondul este, de asemenea, îngrijorat de iniţiative similare din alte companii din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, unde Fondul este acţionar minoritar, cum ar fi Aeroportul Timişoara.

"Suntem profund dezamăgiţi de rezultatul Adunărilor Generale ale Acţionarilor. Refuzul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii de a susţine oricare dintre propunerile Fondului demonstrează o lipsă de angajament faţă de respectarea standardelor de guvernanţă corporativă la CNAB. Aceste decizii nu numai că împiedică capacitatea companiei de a-şi atinge întregul potenţial, dar şi întârzie investiţiile în infrastructură mult necesare pentru România, inclusiv o mult aşteptată listare a CNAB la Bursa de Valori din Bucureşti", a declarat Daniel Naftali, Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, citat în comunicat.

FP transmite că respingerea acestor propuneri, în special eşecul reluării procesului de selecţie a auditorilor financiari, va îngreuna listarea CNAB la Bursa de Valori Bucureşti şi va transmite un mesaj negativ atât investitorilor români, cât şi celor internaţionali, cu privire la angajamentul României faţă de guvernanţa corporativă şi dezvoltarea prin intermediul pieţei locale de capital.

"Fondul Proprietatea îşi menţine angajamentul de a pleda pentru transparenţă, responsabilitate şi practici corecte în cadrul CNAB şi solicită Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii să îşi reconsidere poziţia în interesul succesului pe termen lung al companiei şi al dezvoltării infrastructurii aeroportuare a României", adaugă Fondul.

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist.

În baza Hotărârii Guvernului nr. 1208/07.10.2009, a fost înfiinţată, sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, prin fuziunea dintre Compania Naţională Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti SA şi Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu SA. CNAB şi-a început activitatea în data de 5 februarie 2010. Capitalul social înregistrat este de 143.772.150 lei. Structura acţionariatului companiei este: 80% acţiuni deţinute de statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, şi 20% acţiuni deţinute de Fondul Proprietatea.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti reprezintă principalul pol aviatic al României, care procesează aproximativ 75% din traficul aerian de pasageri, marfă şi poştă înregistrat la nivel naţional.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri