Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Renault vrea să producă vehicule electrice în Coreea de Sud

www.auto-kaufberatung.at
Renault

Renault vrea să producă vehicule electrice în Coreea de Sud.

Renault Korea Motors, subsidiara din Coreea de Sud a Renault, a anunţat joi că discută cu Guvernul de la Seul producerea de vehicule electrice (EV) la unica sa fabrică din Busan, în contextul accelerării electrificării de către grupul francez, transmit Reuters şi Yonhap.

Obiectivul este de a produce în Busan 200.000 EV pe an, a afirmat vicepreşedintele executiv al Renault, Guido Haak. Acesta s-a întâlnit cu primarul din Busan, Park Heong-joon, care a vizitat săptămâna aceasta Franţa. Oraşul port Busan se află la 320 de kilometri de Seul, conform Agerpres.

Încă nu se ştie valoarea investiţiei Renault în construirea facilităţilor de producţie pentru EV.

Anunţul vine după ce, în mai, Hyundai Motor a informat că va investi aproximativ 2.000 miliarde de woni (1,54 miliarde de dolari) în Ulsan, Coreea de Sud, pentru construirea unei fabrici dedicate producerii de vehicule electrice.

În prezent, Renault Korea produce trei modele - SUV-ul compact XM3, sedanul SM6 şi SUV-ul QM6 SUV - actuala capacitate a fabricii fiind de 300.000 vehicule pe an.

Renault deţine o participaţie de 52,82% în Renault Korea, în timp ce grupul chinez Geely Automobile Holdings şi Samsung Card Co deţin 34,02% şi, respectiv, 13,13%.

În primele cinci luni din acest an, vânzările Renault Korea au scăzut în ritm anual cu 10%, la 57.550 vehicule.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.