Proiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului conține trei elemente importante - eliminarea sintagmei “în mod repetat”, trecerea autorizării la Autoritatea Rutieră Română și prelungirea licențelor pentru transportul intra-județean.
Ordonanța a fost în consultare publică conform legii exact 10 zile, fiind publicată și pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și pe cel al Ministerului Transporturilor.
CITEȘTE ȘI: Ai o memorie slabă şi te concentrezi greu? Renunţă la aceste obiceiuri zilnice!
Mai mult decât atât, s-au primit observații și propuneri ce se află în lucru în acest moment la ambele instituții.
Ordonanța nu va intra săptămâna aceasta în ședința de guvern pentru că următoarea ședință de guvern va avea loc săptamâna viitoare.
Foarte important de precizat: miza noastră este combaterea pirateriei, sub nicio formă interzicea serviciilor de tip uber. În mod cert vom avea discuții și cu reprezentanții celor cu ridesharing și vom colabora cu ei pe marginea proiectului de lege care este acum în parlament.
Comentează