Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reprezentanta USR în Biroul Electoral Sector 3: Alegătorii de pe listele complementare nu au putut vota în prima parte a zilei pentru că listele au ajuns târziu

Inquam Photos/ Octav Ganea
alegeri locale 2020 vot

Reprezentanta Uniunii Salvaţi România în Biroul Electoral Sector 3, Teodora Stoian, afirmă că cetăţenii Uniunii Europene care sunt înscrişi în listele complementare nu au putut vota, în prima parte a zilei, în secţiile de votare din Sectorul 3, pentru că listele complementare au ajuns târziu. USR a mai reclamat că în mai multe secţii de votare din sectoarele 3 şi 4 alegătorii au primit buletine de vot ştampilate în patrulaterul cu numele primarului general Gabriela Firea, potrivit news.ro.

”Listele complementare au ajuns foarte târziu, ieri în Biroul Electoral sector 3, astfel încât noi nu am putut să le transmitem către preşedinţii secţiilor de votare decât astăzi, iar în prima parte a zilei dacă s-au prezentat alegători din această categorie ei nu au putut să voteze, neexistând listele complementare, fiind rugaţi să revină la oră mai târzie, atunci când ajung listele. La acest moment (ora 14:00 – n.r.) aceste liste a fost trimise către toate secţiile de votare”, a declarat reprezentanta USR în Biroul Electoral Sector 3.

Conform legislaţiei electorale, istele electorale complementare au caracter permanent şi îi cuprind pe toţi cetăţenii Uniunii Europene cu drept de vot care se află în evidenţele Inspectoratului General pentru Imigrări şi au domiciliul sau reşedinţa în localitatea pentru care se întocmeşte lista. Listele sunt actualizate de primari şi formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, cu 45 de zile înaintea zilei votării.

Citește și: Dolarul american se va prăbuşi până la sfârşitul lui 2021 - economist

Teodora Stoian a mai afirmat că la secţia 542, din sectorul 3, reprezentanţii USR au anunţat că un alegător care intrase în cabina de vot pentru a vota a ieşit din cabină reclamând că buletinul pentru primar era pre-votat, ştampila fiind pusă în patrulaterul numele candidatului PSD, Gabriela Firea.

„Am întrebat cine a înmânat buletinul de vot şi a fost identificată ca fiind persoana care a înmânat acest buletin de vot chiar delegatul PSD. Recomandarea noastră a fost ca respectiva persoană să fie supravegheată mai atent în orele următoare şi să încerce să i se pună în vedere alte atribuţii, de a supraveghea intrarea alegătorilor, să nu mai aibă un contact direct cu ştampila şi cu buletinele de vot, în măsura în care este posibil acest lucru”, a mai declarat Stoian.

Reprezentanţa USR a precizat că se va încheia un proces verbal la nivelul secţiei de votare cu privire la acest incident iar documentul va fi transmis către Poliţie pentru a se face cercetările necesare.

Reprezentanţii USR au sesizat că astfel de incidente s-au produs şi în secţii de votare din Sectorul 4.

”Avem o situaţie similiară şi la Secţia 782, din Sectorul 4, unde 2 buletine de vot erau preştampilate cu PSD. S-a chemat Politia şi Jandarmeria”, a transmis USR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.