Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reprezentanții LGBT JUBILEAZĂ după decizia CCR privind identitatea de gen în școli: 'CCR a oprit un atac grav asupra democrației și a libertăților de gândire'

experian.com
LGBT

CCR  a admis cu majoritate de voturi, sesizarea președintelui Klaus Iohannis împotriva legii care interzice referirile la identitatea de gen în școli. Asociatia ACCEPT, care apără și promovează drepturile LGBT în România, salută decizia și arată că în acest fel a fost oprit un atac grav asupra statului de drept.

„Salutăm decizia CCR de astăzi prin care a declarat lege privind interzicerea dezbaterilor despre gen în educație una neconstituțională. CCR a oprit astfel un atac grav asupra statului de drept, autonomiei universitare, dar și asupra drepturilor și libertății de exprimare și de gândire ale studenților și elevilor români.

Decizia CCR de astăzi este un pas important în ce privește inegalitatea de gen și nerespectarea identității de gen - probleme existente în cadrul societății românești, care pot să fie îndreptate mai ușor având un cadru educațional care permite dezbaterile deschise și analizarea acestor subiecte. ACCEPT, alături de organizațiile de studenți și elevi, profesori, precum și asociațiile pentru drepturile femeilor și pentru drepturile LGBTI din România și Europa a militat pentru respingerea acestei legi abuzive și intruzive. De asemenea, decizia CCR indică faptul că legislativul și executivul trebuie să coopereze pentru consolidarea și apărarea drepturilor femeilor și persoanelor transgender, în contextul implementării Convenției de la Istanbul, și nu să submineze reformele în domeniul combaterii violenței de gen și a discriminării”, a precizat ACCEPT.

Patrick Brăila, activist pentru drepturile persoanelor trans și co-președinte al ACCEPT a spus: „Hotărârea CCR permite ca inegalitatea de gen și nerespectarea identității de gen – probleme cronice în societatea românească – să fie dezbătute într-un cadru educațional care permite dezbaterile deschise și analizarea acestor subiecte. Pentru persoanele transgender este vital ca identitatea trans să facă parte din discuțiile școlare și universitare, pentru a micșora gradul de discriminare cu care se confruntă elevii și studenții transgender și non-binari. Studenții la drept, medicină, psihologie, sociologie vor putea continua să învețe despre gen, pentru a oferi în cariera lor servicii adecvate femeilor și persoanelor trans. Mai mult, hotărârea CCR anulează atitudini transfobe și misogine din interiorul Parlamentului.”

Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului și membră a Asociației ACCEPT, a ținut să puncteze: „Decizia CCR de astăzi este un pas important – ea recunoaște faptul că genul și, implicit, persoanele transgender există în realitatea juridică și factuală din România. Această realitate, odată recunoscută de CCR, trebuie respectată în măsurile legislativului și executivului – nu numai în educație, dar și în sănătate, în domeniul ordinii publice și în alte servicii publice în care persoanele transgender au dreptul să fie tratate cu acelaşi respect şi profesionalism cu care este tratat orice cetăţean, ţinându-se cont de identitatea lor de gen.”

Ce prevedea legea

Legea interzice în unităţile, instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în unităţile care oferă educaţie extraşcolară, activităţile "în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi", precum şi a activităţilor care contravin principiilor prevăzute la art. 3 al Legii 1/2011.

Ce spune Administrația Prezidențială

Administraţia Prezidenţială susţine că această modificare a Legii Educaţiei Naţionale contravine unor prevederi constituţionale referitoare la statul de drept şi principiul separaţiei puterilor în stat.

Preşedintele Iohannis afirmă că legea sesizată la CCR contravine articolului 29 privind libertatea conştiinţei din Legea fundamentală.

"Considerăm că prin legea dedusă controlului de constituţionalitate se impune un stereotip/clişeu în ceea ce priveşte rezultatul cercetării unor anumite teorii/opinii, care trebuie să fie unul şi acelaşi, să se încadreze într-un tipar şi să nu se orienteze într-un anumit sens sau scop, în caz contrar, sancţiunea fiind interzicerea activităţii de răspândire a respectivelor teorii/opinii în mediul specific educaţional. În cazul de faţă, învederăm că soluţia Parlamentului de a impune prin lege ce activităţi, teorii sau opinii şi cu ce scop se pot constitui acestea în activităţi educative care să poată fi desfăşurate în unităţile de învăţământ şi, prin urmare, ce discipline se pot studia în mediul şcolar sau academic contravine libertăţii individuale de conştiinţă întrucât, prin această formă, dispoziţia normativă este de natură să îngrădească libertatea de gândire şi a opiniilor", susţine Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis aminteşte că, potrivit art. 29 alin. (1) şi (2) din Constituţie, individul se bucură de libertatea neîngrădită a gândirii şi opiniilor, libertatea conştiinţei fiind garantată.

"Întregul sistem educaţional trebuie să fie deschis pentru idei, opinii şi valori, statul trebuind să se abţină de la adoptarea unor soluţii legislative care pot fi interpretate ca lipsite de respect faţă de convingerile persoanelor, respectiv părinţilor sau tutorilor legali. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, potrivit cărora idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii. De aceea, în organizarea activităţilor de învăţământ, statul trebuie să vegheze la respectarea acestor libertăţi, consacrând posibilitatea elevilor/studenţilor majori de a participa la studierea anumitor discipline, teorii sau opinii, ori de a înţelege sau gândi un anumit concept, respectiv rezultat, potrivit propriei lor convingeri", se mai arată în sesizarea transmisă CCR.

Totodată, Iohannis apreciază că legea în discuţie contravine şi prevederilor constituţionale referitoare la principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, la cele privind asigurarea accesului la învăţătură, dar şi la prevederile Legii fundamentale cu privire la protecţia copiilor şi tinerilor.

"Prin impunerea unei condiţii pentru interzicerea, în unităţile de învăţământ, a activităţii în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, anume aceea ca această teorie/opinie să fie înţeleasă ca un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi, legea dedusă controlului Curţii Constituţionale este de natură să determine excluderea din sfera beneficiarilor dreptului la educaţie pe aceia care ar dori studierea teoriei/opiniei identităţii de gen, circumstanţiată însă, în mod subiectiv, de către legiuitor, în funcţie de modul în care aceasta este înţeleasă", explică preşedintele.

De asemenea, potrivit președintelui României, legea încalcă prevederile din Constituţie referitoare la autonomia universitară, dar şi articole privitoare la libertatea de exprimare şi interzicerea cenzurii.

În sesizarea transmisă CCR se arată că anumite prevederi ale legii "instituie o normă care este de natură să determine restrângerea dreptului la liberă exprimare, prin aceea că aplicarea sa se realizează în funcţie de criteriul subiectiv al exprimării unei anumite teorii/opinii, într-un anumit sens, expres prevăzut de lege".

Mai mult, Klaus Iohanis spune că prin modificările şi completările aduse Legii nr. 1/2011 "se creează un cadru legislativ confuz, cu reglementări şi condiţionări diferite pentru aceeaşi ipoteză normativă - materia identităţii de gen, ceea ce afectează claritatea şi predictibilitatea legii", aspect contrar cerinţelor de calitate a legii, instituite prin Constituţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.