Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reprezentantul Parlamentului Moldovei: Nu există circumstanțe pentru dizolvare

Curtea Constituțională a Moldovei
Curtea Constitutionala Moldova

Reprezentantul Parlamentului la Curtea Constituțională, Radu Radu, susține că legislativul este deplin funcțional, prin exercitarea atribuțiilor, precum și adoptarea actelor normative, efectuarea controlului parlamentar.

De asemenea, Parlamentul își manifestă disponibilitatea de a acorda vot de încredere unui candidat la funcția de prim-ministru propus de o majoritate parlamentară, transmite stiri.md

Potrivit lui, în aceste circumstanțe, nu sunt întrunite circumstanțele de dizolvare a legislativului. Declarațiile au fost făcute în cadrul ședinței la care se examinează sesizarea președintelui țării privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea legislativului.

Potrivit lui Radu Radu, existența unui drept discreționat al președintelui de desemnare a candidatului pentru funcția de prim-ministru, în contextul existenței unei majorități parlamentare formalizate, este lipsită de logică juridică, fiindcă președintele nu-i poate impune Parlamentului o anumită opțiune cu privire la persoana care va ocupa funcția de premier. Acest fapt este de natură să creeze premisele unor conflicte instituționale artificiale.

Ba mai mult, într-o hotărâre, Curtea a reținut că nu există motiv constituțional și democratic pentru ca președintele să nu desemneze în calitate de candidat persoana care dispune de sprijinul majorității parlamentare, fie ea adversă președintelui.

„Cu referire la speța în cauză, putem constatata că niciuna din persoanele înaintate de majoritatea parlamentară formalizată nu a fost desemnată în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Anume pentru astfel de cazuri, Curtea a reținut că, atunci când niciun partid nu deține o majoritate absolută în Parlament, președintele trebuie să consulte deputații nu doar pro-forma, ci să desemneze candidatul susținut de majoritate, chiar dacă partidul agreat de președinte nu face parte din această majoritate”, a declarat reprezentantul Parlamentului.

De asemenea, potrivit lui, Curtea a mai reținut că rolul Parlamentului este unul decisiv în raport cu rolul președintelui țării, diferența de ponderea datorându-se esenței parlamentare a formei de guvernământ din Republica Moldova.

„Președintele trebuie să facă dovadă imparțialității și neutralității sale politice, echidistanței sale față de toate grupurile parlamentare. Președintele nu are dreptul constituțional de a se suprapune grupurilor parlamentare. Astfel, conform jurisprudenței constante ale Curții Constituționale, președintele este obligat să desemneze pentru funcția de premier, candidatul  care îndeplinește condițiile de desemnare și de numire și care se bucură de sprijinul majorității parlamentare”, a notat Radu Radu.

Hotărârea Curții urmează să fie pronunțată la ora 15.30.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.