Partidul Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM) va trece în opoziţie şi nu va susţine candidatura lui Pavel Filip la funcţia de prim-ministru, a anunţat sâmbătă preşedintele interimar al liberal-democraţilor, Valeriu Streleţ, după reuniunea Consiliului Naţional Politic al formaţiunii, transmite Moldpres.
În cadrul reuniunii s-a decis că, până la viitorul congres al PLDM, care va avea loc pe 20 martie, formaţiunea va începe un proces detaliat de evaluare a situaţiei interne şi de promovare a unor principii de lustraţie internă, potrivit lui Streleţ.
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat vineri după-amiaza decretul privind desemnarea noului candidat al majorităţii parlamentare declarate, Pavel Filip, la funcţia de premier. Conform prevederilor Constituţiei moldoveneşti, candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru are la dispoziţie 15 zile pentru a cere votul de încredere al parlamentului asupra programului şi componenţei guvernului. AGERPRES
Republica Moldova: PLDM a anunţat că trece în opoziţie
Explorează subiectul
Articole Similare

268
VIDEO India, zguduită de explozii în lanț: 38 de morți în două zile, după deflagrații la fabrici de explozibili și petarde
268

1.245
Rolul crucial jucat de Inteligența Artificială în războiul din Iran: Programul ultra-performant folosit de americani
1.245

1.741
În doar două zile, Israelul a distrus jumătate din stocurile de rachete ale Iranului. Lovituri de mare amploarea pentru a deschide calea spre Teheran
1.741

2.661
VIDEO Iranienii au început să tragă în navele din Strâmtoarea Hormuz: Este închis principalul robinet petrolier al lumii
2.661

5.471
A fost ales urmașul lui Ali Khamenei: Ayatollahul Alireza Arafi va conduce Iranul
5.471

55
Hamas condamnă atacul care a dus la moartea lui Ali Khamenei: 'O crimă abominabilă'
55

3.552
Vladimir Putin, reacție furibundă la lichidarea lui Ali Khamenei: Este o crimă cinică! Încalcă toate standardele moralității umane
3.552

3.562
Iranul se răzbună. Va lovi punctele critice ale infrastructurii americane/ Donald Trump a depășit 'o linie roșie foarte periculoasă'
3.562

3.507
Iranul ridică tonul: Președintele vorbește despre un război împotriva musulmanilor
3.507

2.734
Un înalt oficial din Emiratele Arabe avertizează Iranul: Aceste atacuri vă izolează în regiune
2.734

71
Ministrul britanic al apărări nu crede în lacrimile iranienilor vărsate după Ali Khamenei: 'Era o sursă a răului'
71

1.660
Israelul a spart o aplicație de rugăciuni din Iran pentru a trimite mesaje împotriva sistemului: 'Dezertați și luptați'
1.660

1.790
VIDEO Benjamin Netanyahu a ieșit cu un mesaj pentru poporul iranian: Le cere să iasă în stradă la revoluție!
1.790

















Comentează