Republica Moldova și Regatul Unit marchează astăzi 34 de ani de relații bilaterale

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 17-01-2026 18:11

Article thumbnail

Sursă foto: stirileprotv.ro

Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord marchează astăzi 34 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, conform radiochisinau.md.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, cooperarea bilaterală s-a aprofundat constant de-a lungul anilor, fiind construită pe valori comune, încredere și angajament pentru dezvoltare și securitate.

Aniversarea coincide cu Ziua Diplomației în Republica Moldova, iar cele două ocazii au fost celebrate într-un cadru amical la Ambasada Republicii Moldova la Londra.

La eveniment au participat foștii ambasadori britanici la Chișinău, Steven Fisher (2019–2023) și Phil Batson (2013–2016), precum și echipa Oficiului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare (FCDO), condusă de directorul adjunct, ambasadorul Mark Clayton.

Reprezentanții misiunii diplomatice au subliniat importanța sprijinului acordat de Regatul Unit în procesele de modernizare, consolidare a statului de drept și întărire a securității Republicii Moldova.

„Suntem convinși că relațiile dintre Republica Moldova și Regatul Unit vor continua să se consolideze și să evolueze spre noi culmi. Apreciem aportul tuturor celor care, cu profesionalism și dedicare, contribuie la dezvoltarea acestui parteneriat valoros”, au menționat reprezentanții ambasadei.

De-a lungul celor 34 de ani, cooperarea moldo- britanică s-a extins în domenii precum securitate, reforme, educație și dezvoltare economică.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri