Uniunea Eorupeană ajută tot mai mult Republica Moldova. O nouă tranșă de bani de la Bruxelles în valoare de 40 milioane de euro vor ajuta Chișinăul să achiziționeze un "radar terestru mobil de supraveghere cu rază lungă de acţiune" pentru ca Republica Moldova să-şi supravegheze spaţiul aerian, după ce mai multe rachete rusești au survolat spațiul aerian al statului.
O parte din acest ajutor venit de la Uniunea Europeană va fi alocat pentru achiziționarea de vehicule tactice uşoare de mare mobilitate, autobuze, camioane, echipamente de comunicare, precum şi echipamente hardware şi software anti-hacking.
Banii vor veni din Fondul European pentru Pace (EPF), un fond comun de 8 miliarde de euro creat de ţările UE, din care cea mai mare parte este cheltuită pentru Ucraina.
Estonia, prin Centrul pentru Investiţii în domeniul Apărării, va gestiona noile achiziții pentru Republica Moldova.
Necesitatea achiziționării radarului vine după ce Rusia a tras mai multe rachete prin spaţiul aerian al Republicii Moldova pentru a lovi ţinte din Ucraina în ultimele luni.
"În ultimele luni am văzut că Moldova a devenit din ce în ce mai mult o ţintă pentru acţiunile Rusiei - interferenţe străine, dezinformare, atacuri hibride. Scopul acestor acţiuni este de a submina şi destabiliza ţara, de a submina guvernul şi administraţia pro-reformă, anticorupţie şi pro-UE din Moldova", a declarat luni un purtător de cuvânt al serviciului de acţiune externă al UE.
Purtătorul de cuvânt al UE a făcut aceste declarații după ce poliția din Republica Moldova a arestat duminică șapte persoane, suspectate că ar fi "diversioniști" pregătiți în Rusia.
Comentează