Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Republica Moldova va promova dezvoltarea interacţiunii cu UE în timpul preşedinţiei sale semestriale a OCEMN

OCEMN

Republica Moldova, care va deţine în prima jumătate a anului viitor preşedinţia în exerciţiu a OCEMN - Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră -, va promova o cooperare orientată spre rezultate tangibile pentru regiune, un dialog autentic, constructiv, precum şi o conectivitate mai bună între state, a declarat ministrul moldovean al afacerilor externe şi integrării europene, Nicu Popescu, informează vineri un comunicat de presă al diplomaţiei de la Chişinău.

Şeful diplomaţiei Republicii Moldova a participat la reuniunea desfăşurată prin videoconferinţă a Comitetului miniştrilor afacerilor externe ai OCEMN, care au efectuat un bilanţ al mandatului semestrial la preşedinţia acestei organizaţii deţinut de Georgia şi au salutat preluarea acestui mandat de către R.Moldova, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2022, potrivit Agerpres.ro.

"O atenţie deosebită va fi acordată cooperării sectoriale, sporirii productivităţii grupurilor de lucru, cooperării în domeniul transformărilor digitale între statele membre. Ţinând cont de importanţa parteneriatului cu UE, în cadrul preşedinţiei în exerciţiu, Republica Moldova va încuraja dezvoltarea interacţiunii OCEMN-UE, spre beneficiul tuturor statelor membre ale organizaţiei" - a spus ministrul de externe şi vicepremierul Popescu.

Acesta a mai punctat că acţiunile Republicii Moldova vor urmări consolidarea cooperării regionale cu un accent pe relaţiile economice în scopul dezvoltării sustenabile a regiunii extinse a Mării Negre, precum şi sporirea păcii, stabilităţii şi prosperităţii, în conformitate cu angajamentele stipulate în Carta OCEMN.

OCEMN este o organizaţie regională de cooperare inter-guvernamentală în domeniul economic şi sectorial aferent. Membrii organizaţiei sunt 13 state: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Turcia, Ucraina şi Macedonia de Nord.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.