Poliţia municipiului Tulcea a impus, începând de miercuri seara, restricţii de trafic pe strada Unirii, pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a Festivalului internaţional de folclor pentru copii "Peştişorul de aur" şi a Târgului meşterilor populari, care vor începe joi, potrivit Agerpres.
Astfel, atât pe strada Unirii, din apropierea centrului oraşului, începând de miercuri, cât şi pe alte sectoare de străzi din municipiu, traficul va fi întrerupt joi, între orele 17,50 şi 19,00, atunci când va avea loc parada ansamblurilor folclorice din Bulgaria, Turcia, Georgia, Egipt, China, Croaţia, Letonia, Macedonia de Nord, Republica Moldova şi România, paradă care va deschide evenimentul.
Pe strada Unirii şi pe aleea Lac Ciuperca traficul va fi restricţionat până în zilele de 12 august, respectiv 16 august, atunci când se vor închide festivalul "Peştişorul de aur", dar şi Tulcea Fest.
Festivalul internaţional de folclor pentru copii deschide seria evenimentelor susţinute de autoritatea locală pentru a marca Zilele municipiului Tulcea.
Festivalul "Peştişorul de aur" va fi urmat de "Savoare şi ritm", care va aduce, în perioada 9-13 august, pe scena de pe plaja lacului Ciuperca atât spectacole susţinute de ansamblurile folclorice de copii, cât şi DJ, ansamblul Baladele Deltei şi artista Elena Ionescu.
Festivalul "Savoare şi ritm" va fi urmat de Tulcea Fest, eveniment desfăşurat în 14-15 august, care marchează Zilele municipiului Tulcea.
Tulcea Fest va include spectacole de artificii şi lasere, dar şi recitaluri susţinute de Cabron, White Mahala, Partizan şi Feli.
Comentează