Restricţii de trafic pentru ceremonia din Piaţa Tricolorului ce va marca Ziua Imnului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 29-07-2021

Actualizat: 29-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Pikist.com

Mai multe restricţii de trafic vor fi instituite, joi, pentru ceremonia militară din Piaţa Tricolorului ce va marca Ziua Imnului Naţional al României, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Municipalităţii, traficul rutier va fi întrerupt, în intervalul orar 8,00-10,00, pe Calea Victoriei, între intersecţia cu str. Ion Câmpineanu şi intersecţia cu b-dul Regina Elisabeta.

Citește și: Magistratul care L-A ELIBERAT pe Dragnea și-a `BLAMAT` colegii care au PROTESTAT împotriva SCHIMBĂRILOR din Justiție făcute de PSD `SUB BAGHETA` acestuia

De asemenea, circulaţia rutieră va fi sistată, în intervalul orar 6,00-10,00, pe str. Constantin Mille, iar în intervalul orar 8,30-10,00, pe b-dul Regina Elisabeta - banda 1, între intersecţia cu Calea Victoriei şi intersecţia cu str. Actor Ion Brezoianu (pe sensul de mers către str. Actor Ion Brezoianu).

Pentru momentul intonării Imnului Naţional, circulaţia rutieră va fi oprită timp de cinci minute pe b-dul Regina Elisabeta, între str. Academiei şi str. Ion Brezoianu.

Totodată, pentru buna desfăşurare a evenimentului, vor fi rezervate parcările de pe b-dul Regina Elisabeta şi str. Constantin Mille, situate în apropierea Cercului Militar Naţional, începând de miercuri, ora 22,00, şi până la încheierea ceremoniei, care este organizată de Ministerul Apărării Naţionale - Comandamentul Garnizoanei Bucureşti, în colaborare cu Primăria Capitalei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri