InteRo Property Development a anunțat vânzarea unei părți din terenul Aversa, unde un cunoscut retailer va construi cel mai mare magazin al rețelei sale din România, potrivit surselor Economica.net.
Dezvoltatorul InteRo Property Development, deținută de familia Topolinski, a anunțat că, la 7 noiembrie, a semnat un contract de vânzare cu un important retailer pentru un teren de 10.418 mp în cadrul proiectului SkyLight Residence, care se va ridica pe terenul fostei fabrici Aversa din zona Obor din București.
Potrivit sursei citate, Lidl a achiziționat terenul fostei fabrici din zona Obor.
Când va începe construcția magazinului Lidl
Lucrările de construcție vor începe peste 3 luni, iar deschiderea unității este estimată pentru trimestrul IV din 2026.
SkyLight Residence este un proiect mixt, cu o investiție totală estimată la 1 miliard de euro, care va include peste 2.200 de apartamente, clădiri de birouri, un supermarket, spații educaționale și zone verzi ample.
Despre nteRo Property Development
InteRo Property Development este o afacere imobiliară locală de familie fondată de Michael Topolinski III. Compania este activă pe piața imobiliară locală de peste 15 ani și este cunoscută pentru proiectele NorthLight Residence, New Confort City, Pajurei 3 Residence, SunLight Residence și SkyLight Residence.






























Comentează