Șapte persoane din județul Mureș sunt cercetate pentru că au dus la muncă în Ungaria români cărora le-au dat bani cu camătă, apoi nu au reușit să îi returneze. Victimele primeau hrană „pe caiet” de la magazinul unuia dintre cămătari.
Împrumuturi cu camătă și muncă forțată peste graniță
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea 7 inculpați (șase bărbați și o femeie), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și camătă.
În cursul anului 2025, cinci inculpați sunt acuzați că au constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, având ca scop obținerea unor sume de bani de la persoane nevoiașe.
Inițial victimele au fost împrumutate cu diverse sume de bani, iar în momentul în care nu își mai puteau achita datoriile și dobânzile pretinse, inculpații le-au transportat la muncă în agricultură, pe teritoriul Ungariei, unde le-au reținut plata pentru munca prestată. Totodată, în contul datoriilor, membrii grupului infracțional organizat și-au însușit beneficiile sociale care li se cuvin datornicilor, sub formă de alocații sau ajutoare sociale.
Îndatorare controlată prin carne „pe caiet” și ajutoare sociale
O altă metodă de îndatorare a persoanelor utilizată de către grupul infracțional organizat a fost comercializarea de carne de porc și produse alimentare, „pe caiet”, prin intermediul magazinului alimentar deschis de către unul dintre membri unde acesta vindea și persoanelor aflate în imposibilitate de plată.
„Acest mecanism de îndatorare a fost astfel conceput încât, datornicii, persoane nevoiașe, provenite din medii sociale defavorizate, ajungeau foarte greu sau chiar niciodată, să își achite integral datoria și toate dobânzile percepute. De asemenea, pentru a recupera datoriile de la diversele persoane împrumutate, membrii grupării au fost sprijiniți de alți doi inculpați, un angajat al primăriei, care le facilitata încasarea directă, în numele victimelor, a alocațiilor și ajutoarelor sociale de care acestea beneficiau și un angajat al oficiului poștal din localitate, care elibera inculpaților sumele de bani cuvenite victimelor”, transmite DIICOT via Mediafax.
Probatoriul administrat a reliefat că pe parcursul anului 2025, gruparea de criminalitate organizată a recrutat și exploatat 21 de persoane vătămate, dintre care 6 minore.
În urma perchezițiilor efectuate în localitatea Band, la locuințele inculpaților au fost găsite și ridicate sume de bani, carduri, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a dispus arestarea preventivă a cinci dintre inculpați, pe o durată de 30 de zile.





























Comentează