Primele 235 de milioane de euro din necesarul de un miliard prevăzut de Guvern pentru dezvoltarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale pot fi accesate din 17 august, a anunţat luni Ministerul Fondurilor Europene (MFE).
"Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, a lansat astăzi în consultare publică ghidul solicitantului 'Dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea creşterii nivelului de flexibilitate, siguranţă, eficienţă în operare, precum şi de integrare a activităţilor de transport, distribuţie şi consum final'. Apelul, în valoare de 235 milioane de euro, prevăzut a fi lansat pe 17 august, permite dezvoltarea reţelei de gaze naturale încă din această perioadă de programare, urmând ca procesul să continue şi în viitorul exerciţiu financiar multianual 2021-2027 până la un cuantum total de 1 miliard de euro", se arată într-un comunicat al MFE.
Potrivit sursei citate, condiţia pentru accesarea fondurilor este ca primăriile, singure sau în asociere cu mai multe autorităţi publice locale, să asigure racordarea la reţeaua de gaze a cel puţin câte 1.000 de gospodării pentru fiecare proiect şi să modernizeze infrastructura existentă acolo unde aceasta există.
Eligibile sunt şi Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară care au ca obiect de activitate serviciul de utilitate publică de alimentare cu gaze naturale a populaţiei.
Activităţile finanţate din cele 235 de milioane de euro alocaţi din actualul exerciţiu financiar sunt: construirea reţelelor inteligente de distribuţie gaze naturale, inclusiv instalaţiile, echipamentele şi dotările aferente funcţionalităţilor inteligente; construirea staţiilor de reglare, măsurare şi predare a gazelor naturale şi a racordului la Sistemul de Transport existent exclusiv în scopul alimentării unei reţele inteligente de distribuţie propusă printr-un proiect; construirea reţelelor interioare de distribuţie a gazelor naturale pentru clădirile administrative publice branşate la reţeaua inteligentă distribuţie a gazelor naturale propusă prin proiect (clădirea primăriei, centre sociale, şcoli etc.) în cadrul cărora se desfăşoară activităţi non - economice; construirea branşamentelor pentru consumatorii casnici până la limita proprietăţii publice.
Ghidul este publicat la următorul link: http://mfe.gov.ro/consultare-publica-poim-ghidul-pentru-rapordarea-la-reteua-de-gaze-natural/, iar propunerile şi recomandările pot fi transmise timp de 15 zile la adresa de e-mail secretariat.dgpim@mfe.gov.ro.
Rețeau de gaze naturale - Primele 235 de milioane de euro din necesarul de un miliard prevăzut de Guvern pot fi accesate din acest an
București
11°C
Articole Similare

190
Criza carburan'ilor - Reuniunea de la Guvern s-a terminat așa cum a început. Ncio măsură concretă nu a fost luată
190

1.197
Prețul petrolului crește iar luni dimineața: Bursele din Asia au deschis în scădere
1.197

43
KFC România se extinde în Republica Moldova
43

2.489
Fenomen în creștere: tot mai multe terenuri agricole ajung la investitori străini. Noi achiziții anunțate în România
2.489

108
Prosumatorii devin un pilon major în energia României, cu investiţii de miliarde de euro
108

71
Profitul BYD scade peste aşteptări, sub presiunea competiţiei şi a cererii slabe
71

5.260
Scumpirea combustibililor zguduie aviația: Wizz Air anunță mutări masive zboruri
5.260

1.833
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
1.833

56
Două petroliere cu GPL destinate Indiei au traversat Strâmtoarea Ormuz în siguranţă
56

100
Dezbatere privind instituţiile supreme de audit şi viitoarea generaţie de lideri în guvernanţă europeană,organizată de SNSPA şi Curtea de Conturi
100

3.283
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.283

1.084
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
1.084

78
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
78
















Comentează